Când se împlini miezul noptii, Mihai-voda pasi catre una din ferestrele mari. Zapada înghetata sub cerul aspru scânteia ca argintul batut proaspat. Cerul era înalt si limpede.
– Suntem în anul 1600, grai voda catre Cae Indru. Incepem an nou si un veac nou. Sa bem, nepoate, pentru veacul care s-a sfârsit cu bine si pentru cel care începe ! Sa bem pentru unirea cu Moldova!
Golira paharele cu sete si cu speranta într-un început de veac bun.
– Doamne, zise tânarul gânditor, va ramâne oare dupa noi aceasta unire ? Prea sunt multe neamurile care cata a ne îngenunchea cu forta.
– Nu stiu, raspunse principele la fel de îngândurat. Dar noi am aruncat samânta unirii în inimile românilor de pretutindeni. Ce va fi azi, ce va fi mâine, are mai putina însemnatate. Un neam nu traieste doar o viata de om.”
[……]
Leave a Reply