Ioan Alexandru Tofan – City Lights. Despre experienţă la Walter Benjamin

imagine„Cartea lui Ioan Alexandru Tofan este povestea unei serii de întâlniri. Mai întâi, fireşte, întâlnirea unui tânăr cercetător foarte înzestrat cu un autor, Walter Benjamin, greu de clasat şi, adesea, simplificat ideologic de o exegeză partizană. Apoi întâlnirea dintre filozofie şi literatură, dintre politică şi teologie, dintre metafizică şi experiența detaliului imediat şi a derizoriului, dintre oraş – înţeles ca personaj şi ca text – şi modernitate, sau dintre oraş şi cel care îl parcurge («flaneurul»). Ar fi de adăugat întâlnirea dintre erudiţie şi trăire, dintre Berlin şi Paris, iar în final, o ingenioasă aducere în scenă a urbei crepusculare din Craii de Curtea Veche. În ansamblul ei, cartea va fi, pentru cititor, o întâlnire răsplătitoare cu un filozof român cultivat, subtil, riguros, aflat, din câte îmi dau seama, la începutul unei cariere pe care pariez fără rezerve.“

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *