Printre calitățile axiologice ale prozelor scurte oferite de Igor Ursenco, în volumul de față, și care au circulat îndelung pe net, unii comentatori au ținut să remarce în special calitatea lor extraliterară, scăpînd din atenție faptul că autorul lor se raportează manifest împotriva esteticii tradiționale. De exemplu în „S.T.E.P.“, unul dintre cele mai reprezentative texte pentru stilul inconfundabil pe care îl abordează, autorul se declară adeptul supra-senzorialității, menite să reînnoiască periodic „analogia, convenenthia, sympatheia, emulatio și signatura“ din hermeneutica sacră a culturii. Astfel – străbătînd cîmpurile semantice și narative profunde – cititorul nu poate trece prea ușor de apocalipticul ironiei și renascentismul grav deopotrivă, care, împreună, pun toate problemele majore ale omenirii să rezoneze complementar, la foc fierbinte. Efectul special care rezultă își va deconspira − inevitabil chiar și asupra lectorului mai iscusit − inflexiunile sale poetic, epileptic, terorist și sacral, toate în același timp.
Faptul că autorul poate depista, cu ironie divină dacă nu chiar sardonică, legături de adîncime și interconexiuni disparate ale fenomenelor, nu îl încurcă deloc să își împărtășească, frățește, cu cititorul, experiența și cunoștințele vaste. Dar cea mai mare realizare a sa rezultă desigur din efectul terapeutic la care ești supus chiar în procesul lecturării. Textele lui Igor Ursenco te „curăță“ definitiv și ireversibil: ca după programarea finală pe cușeta lui Freud sau la prima confesiune făcute Papei de la Roma.
Leave a Reply