Hoanta Nicolaie – Evaziunea fiscală

UnknownLucrarea este printre puţinele de la noi care abordează fenomenul evaziunii şi fraudei fiscale pe baza unui instrumentar ştiintific bogat şi de înaltă ţinută cu contribuţii originale la aprofundarea mecanismelor de derulare şi la indicarea soluţiilor de depăşire a impacturilor negative ale evaziunii fiscale asupra vieţii economice şi sociale. De la moralitatea recurgerii la impozite şi până la impactul Marii Crize Financiare Mondiale actuale, de la strânsa legătură a politicului cu fiscalitatea şi evaziunea fiscală şi până la penetrarea în relaţia, mai mult sau mai puţin ocultă, dintre evaziune fiscală şi corupţie, de la evoluţia sistemului fiscal şi reformei fiscale şi până la problemele tehnice ale evaziunii şi fraudei fiscale este prezentat într-o succesiune logică, cu claritate, coerent, direct şi deschis, astfel încât toţi cei care vor lectura acestă lucrare să aibă multe şi bogate foloase.

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *