Henry Montherlant – Celibatarii

1„Celibatarii” reprezintă o frescă realistă şi necruţătoare a unei societăţi în declin. Unul dintre primele romane ale lui Henry de Montherlant, „Celibatarii”, descrie moravurile fetelor bătrâne şi ale celibatarilor din Parisul anilor 1920. Încă de la începutul romanului, cei doi celibatari, domnul de Coëtquidan şi nepotul său, Léon de Coantré, se confruntă cu moartea mamei celui din urmă, doamna de Coantré, care toată viaţa şi-a asumat rolul de protectoare a celor doi. Pe patul de moarte, ea îl roagă pe fiul ei să aibă grijă mereu de unchiul lui. După moartea mamei, Léon îşi dă seama că averea pe care trebuia să o moştenească nu reprezintă altceva decât nişte datorii şi este nevoit să părăsească, împreună cu unchiul Élie, casa părintească. Începând din acest moment, cei doi vor fi nevoiţi să înfrunte multe greutăţi (financiare, afective etc.) pentru a supravieţui.

Order Celibatarii Preţ @ RON29,00

Adauga in cosul de cumparaturi.

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *