Helen Azar – Jurnalul Marii Ducese Olga Romanova

1Marea Ducesă Olga Romanova avea 22 de ani când a murit, în iulie 1918, ucisă, împreună cu toţi ceilalţi membri ai familiei imperiale, de bolşevici.

Cel mai mare copil dintre cei cinci ai ţarului Nicolae al II-lea şi ai ţarinei Aleksandra, Olga era în vremea relatărilor din jurnal la vârsta măritişului, fiind considerată una dintre cele mai râvnite prinţese ale epocii. Viitorul rege Carol al II-lea al României s-a numărat printre cei mai importanţi pretendenţi ai săi, dar întâlnirea dintre cele două familii regale nu s-a sfârşit cu o hotărâre în privinţa mariajului princiar.

Jurnalul Olgăi Romanova, început în 1905 şi încheiat pe 15 martie 1917, la scurt timp după abdicarea tatălui ei, este o descriere atentă şi plină de candoare a întâmplărilor de zi cu zi din viaţa Marii Ducese.

Un document remarcabil al unei tinere care nu a ales să facă parte dintr-o familie regală şi nu a profitat niciodată de poziţia sa, ci şi-a pierdut viaţa tocmai din cauza a ceea ce reprezenta familia ei.

Order Jurnalul Marii Ducese Olga Romanova Preţ @ RON27,50

Adauga in cosul de cumparaturi.

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *