Pornind de la binecunoscuta legendă populară a alchimistului care, pentru a pătrunde tainele ştiinţei, îşi vinde sufletul diavolului, Goethe a creat o capodoperă, în centrul căreia se află omul în căutarea sensului existenţei. În ciuda faptului că geneza operei a durat şaizeci de ani, Faust este o scriere unitară, al cărei mesaj se circumscrie luptei omului pentru descătuşare, pentru depăşirea condiţiei sale limitate.
Piesa se deschide cu un amplu Prolog, prilej cu care Goethe îşi prezintă concepţiile despre teatru, urmat de un Prolog în cer, care ne introduce în tema dramei: lupta dintre bine şi rău. Dumnezeu şi Mefisto, întruchiparea răului absolut, fac o înţelegere în urma căreia diavolul se angajează să dobândească sufletul lui Faust, un savant bătrân, măcinat de contradicţii şi incertitudini, profund descumpănit de zădărnicia tuturor ştiinţelor ce nu au izbutit să-i dezvăluie sensul vieţii. Dezamăgit de lume şi viaţă, savantul încheie un pact cu diavolul, care îi promite să-l slujească pe Pământ, oferindu-i tot ce-şi doreşte, pentru a-i obţine în schimb sufletul. Îmbătat de promisiunile demonului, Faust îi cere tinereţe, gândind că prin iubirea pentru Margareta, o fiinţă pură, va dobândi fericirea. Mefisto o va sacrifica însă pe fată pentru a zădărnici aspiraţiile savantului.
Faust află astfel că sensul vieţii constă în activitatea creatoare şi-i porunceşte clipei să se oprească. E momentul în care Mefisto, potrivit pactului, vine să îi ia sufletul, dar savantul este mântuit prin renunţarea la egoism şi îmbrăţişarea celui mai înalt şi mai pur altruism, care îl apropie de divinitate.
De acelaşi autor
Faust (Colecţia Adevărul) Vol. 2
Leave a Reply