George Moise – Iertaţi-mă că nu sunt japonez

Iertaţi-mă că nu sunt japonez nu este un jurnal de călătorie, ci mai degrabă povestea unui fost călător, care îşi găseşte în cele din urmă ţărmul. Este povestea unei Japonii văzute prin ochii unui om care încearcă să se adapteze şi să-şi creeze un spaţiu pe care să-l poată numi „acasă“.

„Dacă aş fi un personaj, care e de fapt povestea mea? E spectaculoasă? Nu. E povestea simplă a unui om care încearcă să citească ziarul. Şi, timp de un an, învaţă semne şi cuvinte. Îl despart o mie de semne neştiute de ziua în care va deschide un ziar şi îl va citi. Atâta tot. Nu e un erou.“

După cum ironic se autodescrie, CV-ul lui arată ca „faianţa băii unuia care a făcut clismă cu guaşe“, un amestec bizar de căutări şi rătăciri, eşecuri, experienţe şi scurte regăsiri. Născut pe 19 octombrie 1974 în Bucureşti, deşi se simte un intrus în lumea cifrelor, George Moise urmează totuşi secţia de matematică-fizică a Liceului Mihai Viteazul şi apoi cursurile Facultăţii de Fizică a Universităţii Bucureşti. Renunţă după nici un an pentru a studia actoria la Universitatea Hyperion, de unde se retrage iar, picând apoi, de patru ori consecutiv, exa­menul de admitere la secţia de actorie a UNATC.

Lucrează o vreme în presă, la revistele Liceenii şi Cutezătorii. Colaborarea cu obscura revistă de cultură Revanşa îi deschide gustul pentru proza scurtă. Cochetează şi cu radioul, mai întâi ca publicist-comentator la Radio România Tineret, apoi ca ­scenarist la Redacţia Teatru şi Divertisment.

Absolvă pe rând Şcoala Superioară de Jurnalistică, apoi secţia de scenaristică a Facultăţii de Film a UNATC. Obţine Premiul Criticii şi Premiul Publicului la Festivalul Studenţesc CINEMAIUBIT pentru O zi din viaţa lui Vasile Marinuş, respectiv Ciocolată.

După trei ani de „detenţie“ în publicitate, îşi dă demisia şi se îmbarcă pe un vas de croazieră ca fotograf, experienţă care avea să-i schimbe, radical, existenţa. În 2008 se mută în Japonia unde are diverse joburi ca muncitor la o fabrică de legume, profesor de limba engleză, şofer, traducător, bucătar, fotograf.

Iertaţi-mă că nu sunt japonez este debutul său literar oarecum târziu, povestea adaptării (sau a inadaptării) în Japonia, suma experienţelor primului an într-o cultură total diferită sau un alt amestec bizar de căutări şi rătăciri, eşecuri şi scurte regăsiri.

Order Iertaţi-mă că nu sunt japonez Preţ @ RON24,00

Adauga in cosul de cumparaturi.

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

One Responseto “George Moise – Iertaţi-mă că nu sunt japonez”

  1. Aiko spune:

    Ma gandeam ca George Moise si-a lansat cartea exact la 2 luni de cand poporul japonez a fost supus unei grele incercari, incercare pe care a reusit s-o depaseasca – cunoscand japonezii, nimic surprinzator – cu intelepciune, demnitate si curaj, trasaturi de altfel specifice acestui popor minunat.
    Nu spun acest lucru intamplator, ci pentru ca aceste trasaturi de natie, care au la baza o civilizatie si o cultura ce se pierd in negura vremurilor, sunt strans legate de titlul cartii domnului Moise. Atitudinea japonezului in fata vietii si a evenimentelor acesteia, precum si a responsabilitatilor pe care trebuie sau nu sa si le asume, determina un strain nu numai sa spuna, ci sa si gandeasca cum spune si titlul: Iertati-ma ca nu sunt japonez (Nihonjin ja nakute gomen nasai).
    Japonia nu este numai ceea ce vedem la televizor sau in reviste, nu inseamna numai zgarie – nori sau sushi si sumo – cuvinte devenite deja termeni-simbol pe plan international cand e vorba despre aceasta tara. Aceasta inseamna cu mult mai mult si mai ales cand ceea ce vezi sau simti in experientele personale poate deveni coplesitor (desigur, in sens pozitiv).
    De aceea consider ca George Moise ne poate – si chiar o face – transmite mesaje, descrie traditii, explica lucruri direct de la sursa, adica exact asa cum sunt. Mare avantaj pentru iubitorii Japoniei, atat cei nestiutori, cat si cei stiutori care vor sa afle mai mult! In plus, intrand intr-o familie traditionala tot de la dansul putem afla informatii pretioase cu privire la stilul de viata, obiceiurile si mentalitatea japonezului din familiile traditionale care din punctual meu de vedere reprezinta nucleul societatii nipone.
    Afisand un stil direct, plin de umor si pe intelesul tuturor cartea domnului George Moise este un izvor de informatii utile mintii si educatiei, si nu in ultimul rand placute sufletului. Asadar, va invit la lectura!

    Sandra Lucia Istrate, Lect. Univ. Dr.
    Universitatea Hyperion Bucuresti

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *