Gellu Naum – Cel mai mare Gulliver

1Eroul lui Gellu Naum e un puşti ca tine, care ar vrea să crească. Dar cine n-ar dori „să aibă pasul mare, ca să umble mai puţin”? Şi cine n-ar vrea să fie „înalt cât o casă cu nouă etaje”?
Întrucât rostul poveştilor e acela de a deschide o fereastră către ieşirea din comun, în povestea pe care o vei citi se petrece un miracol măsurabil: eroului i se împlineşte dorinţa ca prin farmec, şi creşte, şi tot creşte până când nimeni nu-i mai ajunge la nas, oricâte prăjini ar folosi şi indiferent ce dimensiuni ar avea ele. Nu spun mai mult (fiindcă n-aş vrea să rezum, vreau doar să te invit în carte), ca să îţi las plăcerea de a afla singur detaliile. Numai atât adaug: un rol decisiv în creşterea lui Matei (aşa îl cheamă pe erou) îi revine unui cangur-scamator minuscul.
Astea fiind zise, ar trebui să recunoşti cinstit că arzi de nerăbdare să vezi ce s-a-ntâmplat şi cum.

Order Cel mai mare Gulliver Preţ @ RON29,90

Adauga in cosul de cumparaturi.

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *