„În ultima perioadă a vieţii, pe Paler îl întrista cumplit degradarea din jur”

Alexandru Dumitriu


A avut pasiuni intense, care au durat perioade limitate

– Stimată doamnă Georgeta Dimisianu, aţi fost ani buni editorul lui Octavian Paler, dar şi una dintre persoanele apropiate de scriitor. Ce făcea Octavian Paler într-o zi obişnuită şi când l-aţi cunoscut?
– Fiind editor, am cunoscut foarte mulţi scriitori. La editura “Cartea Românească”, dar şi la “Albatros”, am fost editorul lui Octavian Paler. L-am cunoscut când încă era redactorul-şef al “României Libere” şi ştiu, din ceea ce spunea el, cam ce ar fi însemnat o zi din viaţa sa. Scria întotdeauna dimineaţă, aşa se obişnuise, se ducea după ora două la redacţie, iar seara, uneori, se ducea la o piesă de teatru sau la un concert. El era şi un mare iubitor de muzică simfonică. Într-o perioadă, asculta muzică de dimineaţa până seara. Octavian Paler a avut, de-a lungul vieţii, pasiuni intense, care au durat perioade limitate. Una dintre aceste pasiuni efemere a fost şahul. Când a părăsit şahul, s-a lăsat complet, n-a mai revenit la această pasiune. Însă muzica l-a cucerit. Chiar şi în ultimii ani mergea la concerte.
– Se ştie cât de acaparantă şi cazonă este gazetăria. A cunoscut viaţa lui alte preocupări după ce n-a mai fost redactor-şef?
– Nu pot spune că a avut o viaţă tumultuoasă. După ce n-a mai fost redactor şef la “România Liberă”, şi-a respectat aceleaşi ritualuri: scria de dimineaţă, de la opt jumate, nouă până la masa de prânz, în jur de unu, două, chiar mai târziu, apoi se odihnea, câteodată relua scrisul, mergea la cinematograf – pentru că era un mare cinefil, dar selectiv, îi plăceau filmele care conţineau nişte idei mai interesante, n-ar fi mers la orice film. Nu-i plăcea să piardă ştirile, urmărea zilnic presa.
„Boc nu mai este un nume. Este un simbol al obedienţei”

Viaţa lui n-a fost spectaculoasă, ci chiar plictisitoare

– Dar nu abandona deloc sedentarismul acesta intelectual? De exemplu, îl atrăgeau voiajele?
– N-a fost un mare călător, nu-şi propunea să călătorească. Voiajele lui au fost absolut întâmplătoare. În ultimii zece ani, a fost de vreo două-trei ori în Statele Unite, o dată în Franţa şi, când era bolnav, în Italia, ca să-şi pună stenturile. Nu iubea deloc călătoriile. Cu toate acestea, după 1989 a circulat mult prin ţară, chemat fiind la diverse lansări de carte. Însă nu-i plăcea să plece de acasă. Era un om care ar fi fost în stare să scrie mult, să iasă puţin la plimbare, să meargă din când în când la un concert şi atât. Viaţa lui n-a fost spectaculoasă. Din punctul de vedere al unor oameni deschişi spre lume, aş putea spune o viaţă chiar plictisitoare. E adevărat că mai mergea în vizită la familia doctorului Boeraş. Nu cunosc altă familie la care să fi mers. Ţinea foarte mult la acest medic, pe care-l aprecia. În rest, rar, foarte rar mergea în vizită, numai dacă insistai. Accepta cu greutate invitaţiile. De multă vreme nu mai făcea concedii. Mergea doar vara pe litoral, două săptămâni. Iubea foarte mult înotul şi marea. Marea a fost una dintre marile lui iubiri.

Era foarte retras. Devenise un bucureştean izolat.

– Litoralul e un loc aglomerat. Căuta să se afle în mulţimi?
– Octavian Paler nu era un om care să trăiască în plină lume. Era o fiinţă mai singuratică, un om căruia îi plăcea să citească, să asculte muzică, să se plimbe puţin. De la 74 de ani – când a făcut infarct – doctorii i-au indicat să se plimbe în fiecare zi. Astfel, plimbările lui durau şi câte două ore, într-un perimetru foarte cunoscut, pe aceleaşi străzi. Cum spuneam, era foarte retras. Nu avea mulţi prieteni. Avea, în schimb, foarte mulţi cunoscuţi şi admiratori. În general, prefera să se învârtă între oameni pe care îi cunoaştea foarte bine.
– Se refugia frecvent la Lisa?
– Nu, în ultimii ani n-a mai mers la Lisa. Înainte mergea cam o dată pe an. De când a suferit acel infarct, în 1999, n-a mai condus. Octavian Paler, care iubea Lisa, nu se mai simţea în largul lui într-un loc unde nu avea comodităţile din Bucureşti. Pur şi simplu nu se mai vedea trăind la ţară. Era un nostalgic, în el zăcea un ţăran, dar nu un ţăran care să se mai poată acomoda cu viaţa rurală. Într-un fel, era un bucureştean izolat.

Îl întrista cumplit degradarea din jur

– Cum vedea transformările societăţii post-decembriste?

– De la un timp, simţea că există o degradare a vieţii şi, mai ales, o lipsă de respect pentru valori. Nu numai la noi, în România, ci peste tot în lume. Sentimentul lui era, cred eu, într-un fel asemănător cu cel al prinţului Salina din “Ghepardul” lui Giuseppe Tomasi di Lampedusa când un reprezentant al guvernului îi propune să facă parte din noua orânduire. Prinţul i-a răspuns astfel: “Noi am fost leii şi gheparzii. Vor veni după noi hienele şi şacalii!” I se potriveşte foarte bine lui Octavian Paler această replică, deoarece, în ultima vreme, cam aceasta devenise şi starea lui de spirit, lipsită de orice speranţă. Îl întrista cumplit degradarea din jur…

interviu apărut pe blogul lui

Alex Dumitriu

 

 

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *