Gabriel Garcia Marquez – Un veac de singurătate

1Premiul Nobel pentru Literatură, 1982

De Alexandru Cristian

„pentru romanele și povestirile sale în care fantasticul și realul se îmbină într-o bogată lume imaginară ce reflectă viața și conflictele unui continent”.

Fondarea oraşului-stat Roma a fost un eveniment crucial în istoria umanităţii. Acesta oraş s-a dezvoltat în jurul colinelor sale, apoi a cuprins Italia şi lumea cunoscută până atunci, ulterior urmaşii săi au cucerit lumea. Satul Macondo s-a fondat în jurul casei unei familii, a cunoscut ascensiunea şi decăderea, Roma este o cenuşă a istoriei, Macondo a devenit o ruină, timpul nu a iertat iar singurătatea nu a întrebat.

Un veac de singurătate (Cien aňos de soledad) este romanul total al literaturii latino-americane. În 2007 la Congresul Internaţional de Limbă Spaniolă de la Cartagena, Columbia, această carte a fost declarată a doua carte ca importanţă în limba spaniolă după Don Quijote de la Mancha de Cervantes. Firul epic este descrierea istoriei familiei Buendía , familia fondatoare a satului Macondo.Istoria acestei familii se împleteşte cu evoluţia satului, familia suferind calamităţile de care are parte satul; secetă, ploaie, insomnie. Totul se va schimba atunci când lumea va evolua şi tehnologia va pătrunde în sat, dezrădăcinarea este simţită nu numai de familie ci şi de toţi locuitorii satului.Acţiunea complexă, pe mai multe planuri narative, este dominată de o aşteptare , de o urmare, scrisul te prinde în această sagă extrem de pasionantă a familiei.

Satul Macondo poate fi comparat cu Roma dar şi cu imperiile care au fost dizolvate de timp.Ascensiunea şi decăderea lor ţine de un singur factor timpul. Familia este o dinastie care conduce satul, degenerarea membrilor familiei o putem compara cu degenerarea împăraţilor romani dar şi disoluţia puterii imperiale. De ce am comparat satul cu Roma? Pentru că indiferent de scară o comunitate poate trece prin toate calamităţile posibile; război, foc, secetă. Istoria a demonstrat că nimic nu este veşnic şi totul se pierde în praf şi ruină, timpul este ca o maşină de tocat suflete, vieţi şi conştiinţe, numai operele de artă sau cele scrise rămân eterne deşi uneori şi acestea sunt date uitării. Istoria este un exerciţiu al uitării, deşi marele scriitor ne avertizează că oamenii nu trebuie să-şi uite istoria, ea devine în timp acest exerciţiu care duce la multe dezastre şi cataclisme. Un dezastru pentru istorie este o dictatură iar un cataclism un război.

Realul se împleteşte cu fantasticul, naraţiunea vioaie cu meditaţiile filosofice asupra timpului, condiţia umană are o dimensiune titanică ea este motorul istoriei. O atmosferă unde tot ce este imaginar este şi real şi invers, aceste două concepte se întretaie pentru a forma lumea în care trăim, vis şi realitate. De fapt lumea acestui sat este lumea noastră, familia este un loc în care lucrurile fericite se împart cu tragediile şi cum omul este o fiinţă tragică şi veşnic nemulţumită, tragedia este mai mult prezentă. Imperiile cad în lumea lor iluzorie, satul Macondo îşi sfârseşte existenţa sub apăsarea acestui timp care nu iartă tinereţea sau frumuseaţea dar nici urâţenia sau bătrâneţea.

Titlul este o metaforă de o splendidă profunzime. Valoarea sa stilistică este certă şi foarte adâncă, ceea ce ne atrage este însemnătatea sa, un timp determinat plin de singurătate. Ce poate fi mai cutremurător în lume decât singurătatea? În opinia mea trei lucruri sunt groaznice în viaţa unui om; singurătatea, boala şi bătrâneţea. Iar dacă acestea se combină formează un amestec plin de amărăciune şi de revoltă împotriva lui Dumnezeu deşi El nu a dorit să avem parte de aceste lucruri ci păcatele noastre, ne-au cucerit şi ne-au adus în aceste stări. Singurătatea apăsătoare este şi punctul central al romanului şi una dintre temele favorite ale romancierului columbian.Singurătatea produce izolare, blazare, pierderea contactului cu realitatea şi într-un final aşteptat nebunia.Aşa se întâmplă şi cu statele pe scena istoriei, statele izolate au fost cuprinse de nebunie şi au pierit în mod jalnic îngropate  în fantasme politice şi utopii sinistre. Melchiade se întoarce din lumea morţilor deoarece era apăsat de singurătate, atât de mult este marcat sufletul de singurătate. De fapt iadul ce înseamnă? O eternă singurătate în care îţi plângi singur păcatele, iar sunetul acestora  îţi distruge şi arde sufletul o eternitate.Căci după singurătate ce urmează? Moartea, în cel mai fericit caz, sau iadul. Tema singurătăţii este profetică, lumea în care intrăm cea post-modernă este dominată de singurătate şi pustiire omul se izolează sub carapacea de cristal a tehnologiei, odată spartă cioburile îi sfâşie carnea iar tăieturile nu pot fi închise sau tratate pentru că panaceul numai există demult .Profeţia lui García Márquez este profeţia unei viitoare lumi conduse de tehnologie unde omul şi dorinţele lui sunt o iluzie vie într-o lume condusă de tăcerea de fier a morţii. În momentul în care luxul şi dezvoltarea au intrat în lume, omul nu s-a mai mulţumit cu puţinul pe care îl avea, vroia să stăpânească o maşinărie, pe care el a făcut-o, uitând regula de aur a creatorului; nu crea o maşină mai puternică decât imaginaţia ta că o să se răscoale împotriva ta.

Paradisul oamenilor este evocat şi în roman prin fraza „Era într-adevăr un sat fericit; nimeni nu avea peste 30 de ani şi nimeni nu murise încă.” Vârsta de aur a omenirii este ideea la care se întorc toţi marii creatori din lume, conştienţi de un lucru pe care omul l-a pierdut pe vecie. Paradisul nu se mai întoarce decât la finalul timpului, după o Apocalipsă ce va cerne tot şi va lăsa singurătate şi moarte în jurul său.Sfârşitul satului Macondo poate fi comparat cu sfârşitul acestei lumi, o lume în care tot ce este mai rău a fost şi este ridicat la rang de onoare şi virtute, o lume a inocenţilor fără rai şi a păcătoşilor cu un paradis efemer dar de aur. De ce nu ne putem întoarce în trecut?Poate pentru că totul face parte dintr-un plan al Domnului sau istoria trebuie să curgă până la ultima ei picătură. García Márquez spunea că singurătatea este punctul central al operei şi că este aceasta este împotriva solidarităţii, iar o lume care se însingurează, nu mai este dispusă să se ajute,  este condamnată la pieire.

Romanul total al literaturii latino-americane Un veac de singurătate este o carte pe care de fiecare dată o vei citi cu o plăcută  înfiorare şi vei găsi noi şi noi răspunsuri. Este un roman trist, cum este lumea de astăzi, un roman în care insomnia domneşte. O insomnie  a conştiinţelor, a creierelor unde somnul liniştitor şi aducător de bunăstare este uitat pe un drum prăfuit la sute de kilometri de satul Macondo. Ca o trăsătură este un roman istoric ce împleteşte realul cu magicul, un roman genealogic, un roman personal, un roman universal, un roman psihologic, un roman sociologic, un roman filosofic, un roman atemporal.De ce atemporal?Pentru că nu are timp.Noi avem timp, istoria nu cunoaşte măsura timpului, nu are timp.Istoria este detaşată de timp, noi suntem dependenţi prin transformările la care suntem supuşi nevoit.Autorul a reuşit în roman să cuprindă toate aspectele complexe ale istoriei unui sat, ale unei ţări, ale unui continent dar şi a lumii, în concluzie este un roman de o dimensiune universală cu o abordare complexă a lumii, este o imago mundi trecute, prezente şi viitoare.

Singurătatea care domină această lume se regăseşte în acest roman, speranţa care nu mai există se regăseşte în acest roman, fresca lumii este acţiunea acestui roman captivant, cu o complexitate unică şi ceea ce este cel mai important de o singulară sinceritate.

 

 

De acelaşi autor

Toamna patriarhului

Scris de Cristian Alexandru

Alexandru Cristian s-a născut la data de 23 octombrie 1987 în Brăila. A absolvit Facultatea de Istorie a Universității Bucureşti, masterul de Securitate şi Apărare al Universităţii Naţionale de Apărare “Carol I”. Este doctor în Informații și Securitate Națională al Universităţii Naţionale de Apărare “Carol I”. A publicat volumele de poezii Versuri Ciobite la Editura Semne-Artemis-2011, Pietre și Inimi la Editura Epublisers-2015. A publicat cărți de politică internațională și geopolitică, printre care amintim monografia Între Elefant, Urs şi Dragon- Spre o nouă arhitectură globală, la Editura RAO-2014. Este autor al unor articole științifice în domeniul securității și apărării naționale, istoriei, geopoliticii, istoriei medicinei, relațiilor internaționale. A publicat peste 200 de recenzii literare. A publicat poezii și articole pe blogul personal AlexCristian.ro dar și blogul site-ului ziarului Adevărul.

3 Responsesto “Gabriel Garcia Marquez – Un veac de singurătate”

  1. Liviu Ionescu spune:

    „Ce ti-e scris in frunte-i pus” este o alta idee dezvaluita la sfarsitul cartii, atunci cand se arata faptul ca Melchiade a prezis in pergamente toata istoria familiei Buendia.
    Repetarea obsesiva a intamplarilor, caracterelor si trasaturilor fizice, evidentiata mai ales prin folosirea aceluiasi nume pentru descendentii familiei, ne intareste aceeasi convingere, si anume faptul ca nimic nu este nou sub soare, ca nu poti scapa de soarta ta, ca este doar o „chestiune de timp” pana cand aceasta „pecete” isi va pune definitiv amprenta.
    P.S. Iti multumesc Cristian pentru recomandarea acestei carti. Te salut cu drag, al tau prieten – Liviu!

  2. Alina spune:

    Am comandat si eu doua volume de Marquez, Un veac de singuratate si Povestea tarfelor mele triste. Care volum ar fi cel gratuit daca aveti idee. Cu stima

  3. Ilă Citilă spune:

    Cartea cadou generata a fost Toate bufnitele, dar cum si Toamna patriarhului este in joc, o sa o adaugam pe acesta, sa fie Maequez pana la capat. Ila

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *