Un post de pe Voxpublica recomanda povestea ca fiind de iureş şi prăpăd de râs. O bătrână conducea pe ascuns din bordeiul său, un fel de Bronx sătesc, o corporaţie gigantică, „Nekrotitanium Constructions Inc.”, un mastodont, zice-se. “Cele peste 70 de fabrici de sicrie, 10.000 de magazine de pompe funebre, 30 de șantiere de extras marmură și granit pentru cripte și cavouri, 999 de cimitire, precum și cîteva mii de angajaţi, designeri de sicrie și cripte, firme de tuning funerar, numeroase asociaţii de gropari în cele aproape 100 de ţări din întreaga lume, toate segmentele corporaţiei funcţionau și colaborau ca ceasul, fără eroare, sub bagheta bătrînei geniale, care se ascundea noaptea în căsuţa ei ferită de ochii lumii, scotea de sub salteaua putredă laptopul Syntakt G9, se conecta la internet prin satelitul personal și, pe lîngă sutele de filme porno descărcate în timpul liber, superviza și conducea corporaţia uriașă”, mărturisea cititorul. Zis şi făcut. Adică luat din depozit.
O carte frumoasă, ziceam “Cinste cui te-a scris.” Coperţi de arhivă, pagini de epocă, grafică şi sepia cât cuprind cele 116 pagini. E bestială gagica, mi-am zis în barbă! De 28 de lei, intrigă de cimitir al comediei, bună pentru cei care gustă poveşti scoţiene în straie moldovieneşti.
Cyberpunk-ul e ieftin şi de prost gust, restul, alune. Mitoş Micleuşanu & Florin Braghiş vor să fie originali, dar fac o traheotomie în gâtul personajelor şi varsă toată cangrena din micro-organismele cernobâlizate de nu te apucă râsul, ci teama. Oare se poate întâmpla ceva mai horror decât o reţea neuronală de cadavre? Cum să râzi? Te-apucă groaza. Au şi poante haioase dar care se gâtuie la poala lui Scaraoţchi. Planeta Moldova – Nekrotitanium e un râs forţat peste o pădure iradiantă şi iradiată. Poate unii gustă genul. Eu, însă, nu!
Leave a Reply