Felix de Azua – Povestea unui idiot spusă de el însuşi

1Protagonistul romanului, suferind de pe urma unei copilării negre, ceţoase, birocratice şi abstracte şi trăind în atmosfera grea de deziluzii a Spaniei postbelice, se dedică unei investigări sistematice a ceea ce el numeşte „conţinutul fericirii”. Dar, aşa cum precizează Felix de Azua în unul dintre numeroasele sale interviuri, această căutare, ca orice luptă pentru o cauză unică, nu poate conduce decât în infern sau, în cazul de faţă, la ruina fizică şi psihică.

Azua este unul dintre puţinii scriitori contemporani capabili să abordeze, cu egală măiestrie, toate genurile literare; operele sale se caracterizează prin umorul coroziv şi subtilitatea analizei motivaţiilor psihologice şi emoţionale care determină acşiunile personajelor.” (Lateral)

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *