Volum de debut, Călătorie la Louisville, al Fabiolei Stoi, cuprinde douăsprezece povestiri scrise folosind tehnici variate: narațiunea la persoana întâi (în care povestitorul este o tânără fată, o tânără mamă sau un agent de vânzări), precum și povestiri la persoana a treia, un monolog adresat în mediul universitar, pagini de jurnal, o povestire epistolară sub forma câtorva scrisori trimise de pe front.
Personajele care animă aceste povestiri sunt, de asemenea, diverse, evocând figurile realității cotidiene ale fiecăruia dintre noi și situațiile inedite pe care mulți le trăim în această epocă în care comunicația, viteza și tehnologia sunt cuvintele de ordine.
Există însă două elemente ce leaga aceste povestiri: o valorizare a umanului, a sentimentelor, și o nota de optimism, atitudine ce se regăseşte din ce in ce mai rar in literatura contemporană.
„Cred că toate cuplurile de îndrăgostiţi au acest gen de proprietăţi, sau altele cu denumire incluzând termenii „prima oară”, de genul: bulevardul pe care ne-am ţinut prima oara de mână, felinarul sub care ne-am sărutat prima oara şi aşa mai departe. Venise iarna de-acum, nu căzuse zăpada, dar era frig şi noi ne adăposteam în cine ştie ce bar ascuns, dichisit şi plin de fum. Eram pierduţi unul în celălalt şi numai gândul la data plecării mele ne dădea fiori reci şi coşmaruri, trezindu-ne din starea de fericire aproape tâmpă în care ne găseam.”
(fragment din Călătorie la Louisville)
„Constantin levita în continuare in mijlocul camerei de zi, iar la uşa încăperii se perindau oameni din toate colţurile lumii. Era interzisă folosirea aparatelor fotografice în interiorul casei, de teamă că lumina bliţurilor şi zgomotul declanşatoarelor să nu-i creeze lui Constantin o stare de disconfort şi să diminueze fericirea în care se scaldă.”
(fragment din Arta levitaţiei)
Leave a Reply