Evgheni Vodolazkin – Soloviov și Larionov

Soloviov, tânăr cercetător în domeniul istoriei, studiază figura legendară a generalului Larionov, comandant în Armata Albă în timpul Războiului Civil din Rusia. Dar portretul pe care i-l face este unul pseudoistoric, contaminat de figuri proeminente din istoria Rusiei și chiar din familia lui Vodolazkin. Tema de cercetare prilejuiește incursiuni în timp și spațiu, în cele mai diferite medii, colorate pe alocuri cu o tentă detectivistică. Romanul abundă în considerații despre istorie, politică și morală, întruchipate într-o galerie de portrete memorabile, bazate pe jocul ironic al autorului cu sursele reale și cele inventate. O frumoasă și seducătoare poveste de dragoste întregește, cu umorul inconfundabil al scriitorului, gustat deja de cititorii români, acestă remarcabilă operă literară în care meditația asupra relativității lucrurilor – mai cu seamă a adevărului istoric – ocupă un loc central.

„A fost un război ciudat, un război al rușilor cu rușii, în care soldații luați prizonieri puteau lupta chiar de-a doua zi de partea dușmană. O făceau cu același devotament ca și înainte. Nu erau puțini cei care își făcuseră o obișnuință din a trece dintr-o tabără în alta. Pentru unii era unica posibilitate de a munci în condiții de război, pentru alții era un mod de viață, nu mai avea importanță pentru cine luptau. Într-o viață tihnită nu aveau parte de senzații tari. Îi îmbăta frăția de arme în fața morții. Trecerile în tabăra dușmană erau, de regulă, oprite de glonț. Sau de sabie. De fapt, nu prea aveai ce alege.“