Erich Fromm – A AVEA sau A FI?

Într-o lume care nu mai crede nici în fericirea prin consum şi nici în binefacerile concurenţei egoiste şi ale progresului nelimitat, A avea sau a fi? este un manifest pentru o nouă ordine psihologică şi socio-economică. Fromm urmăreşte istoria şi efectele a două moduri fundamentale de a exista: cel bazat pe avere, putere şi agresivitate, respectiv cel motivat de dragoste, dăruire şi spontaneitate.
Soluţiile ieşirii din starea de depresie şi dezumanizare birocratică sunt articulate într-un program socio-economic temerar, care merge de la iniţiativele individuale ale „consumului sănătos” şi ale intensificării trăirilor spirituale până la măsuri globale în favoarea unei democraţii participative, a unui management umanist şi a diminuării inechităţilor flagrante.

Punând laolaltă argumente psihanalitice şi marxiste cu revelaţii din mistica medievală şi cu subtile analize macroeconomice, şi ţintind deopotrivă excesele capitalismului şi socialismului, A avea sau a fi? este o sinteză surprinzător de actuală.

Consumatorul este veşnicul sugar ce plânge după biberonul cu lapte. A consuma reprezintă o formă de „a avea”, probabil forma cea mai importantă. Consumul alină neliniştea, întrucât ceea ce ai nu-ţi poate fi luat; dar el te îndeamnă să consumi şi mai mult, pentru că ceea ce ai consumat anterior nu-ţi mai oferă satisfacţie.

Order A AVEA sau A FI? Preț @ RON29,00

Adauga in cosul de cumparaturi.

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *