Eric Berne – Analiza tranzacţională în psihoterapie

UnknownDintre abordările psihoterapeutice, analiza tranzacţională se distinge prin profunzimea teoriei şi gama variată a aplicaţiilor sale, putând fi folosită în tratamentul tuturor tipurilor de tulburări psihice, începând cu problemele de zi cu zi şi până la psihozele grave, în terapia individuală, de grup, a cuplului sau a familiei şi fiind aplicată cu succes şi în domeniul organizaţional, educaţional şi în consiliere. Sistemul său teoretic cuprinde o teorie a personalităţii bazată pe modelul stărilor eului, o teorie a comunicării care include analiza tranzacţiilor, o teorie a dezvoltării copilului bazată pe conceptul de scenariu de viaţă şi o psihopatologie. Analiza tranzacţională în psihoterapie este prima carte a lui Berne în care apar principiile şi conceptele de bază ale noii metode, rădăcinile psihanalitice ale analizei tranzacţionale şi referiri la viitoare dezvoltări teoretice şi practice: studiul jocurilor psihologice. Pe lângă expunerea teoretică a gândirii sale, Berne ilustrează cum acţionează practic analiza tranzacţională oferind numeroase exemplificări, desene, scheme, diagrame şi studii de caz. Este o lucrare clasică în domeniul psihoterapiei, utilă şi accesibilă atât psihoterapeuţilor, cât şi tuturor celor interesaţi de analiza tranzacţională.

Order Analiza tranzacţională în psihoterapie Preţ @ RON45,00

Adauga in cosul de cumparaturi.

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

No Responsesto “Eric Berne – Analiza tranzacţională în psihoterapie”

Trackbacks/Pingbacks

  1. idei? | Giorgianac's Blog - [...] energetic din orice alta parte numai din adult nu (pentru o intelegere aprofundata de citit: http://www.bookiseala.ro/eric-berne-analiza-tranzactionala-in-psihoterapie/47474.html - o carte care…

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *