Emilian Săhleanu – Alimente vii – Alimente nevii. Alimente bune – Alimente rele

Sănătatea organismului înseamnă printre altele şi o alimentaţie echilibrată (cantitativ şi calitativ), dar foarte diversî, ca surse.
Tot ce este echilibrat, diversificat, nu prea mult cantitativ din fiecare aliment, nu poate să conducă decât la o bună sănătate. Consumatorul trebuie să nu uite că trebuie să consume zilnic din energia furnizată de alimente şi pentru activitatea fizică, în caz contrar, ce este în plus se acumuleaza cel mai uşor în grăsimi (mai ales rele) cu consecinţe dramatice. Şi nu trebuie să se uite că în afară de obezitatea vizibilă sub formă de depozite grase în diferite regiuni corporale, în funcţie de sex, există şi o obezitate metabolică, mai ascunsă, dar mai perversă legată de sindromul metabolic. Atenţie deci la ce mâncaţi, cat ingeraţi şi câtă energie cheltuiţi.

Şi nu uitati! Cu fiecare dintre noi nu începe lumea şi nici nu se sfârşeste, iar greşelile din tinereţe (fumat, consum de alcool, alimentaţia nesănătoasă, drogurile, sedentarismul, obezitatea) se plătesc cu vârf şi îndesat la bătrâneţe sau chiar mai devreme.

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *