Activitatea pastorală a Monseniorului Vladimir Ghika e prea puţin cunoscut de către români. Martirul, supus torturilor în temniţele comuniste, a murit în 1954 în fortul Jilava, deşi putea să se alăture familiei sale după 1947 şi să plece în străinătate. Un viciu de documente nu i-a permis să părăsească România. Nici nu a insistat, spunând că dacă „Dumnezeu a hotărât ca el să rămână aici, el va rămâne.” I s-a confiscat casa, toate bunurile şi a fost întemniţat, unde a şi murit.
La Vatican se pregăteşte beatificarea sa.
Franţuzoaica Élisabeth de Miribel a cercetat ani de zile documente despre viaţa Monseiniorului care s-a născut într-o zi de Crăciun a anului 1873, la Instanbul într-o familie care a dat mulţi domnitori Moldovei. Tatăl său era ministru plenipotenţial de război în Turcia, mama sa fiind descendentă a familiei Regelui Henric al lV-lea al Franţei.
Vladimir Ghica, deşi născut ortodox, a cerut Papei Pius al X-lea să devină preot sau călugăr, acesta recomandându-i să-şi continue apostolatul ca laic. După ce colindă lumea în munca sa de convertire nu numai a păcătoşilor, participă pe fronturile de război, ajută leproşii, adună fonduri pentru spitalele de la Bucureşti, episcopul de Paris îl hirotoniseşte şi din 1923 devine preot. Papa i-a dat voie să predice în stil bizantin. A ţinut predici la bazilica Sacré-Cœur, după care a cerut o parohie printre cei mai săraci oameni din suburbii. A locuit într-o baracă. Acolo a făcut primele convertiri.
Memoria tăcerilor, titlul volumului biografic, probabil că provine de la acel moment în care, la Biserica sa au venit mai mulţi credincioşi protestanţi. Când să înceapă slujba, a preferat să tacă, mai mult de o oră. După această închinare prelungită în faţa altarului protestanţii au venit la el cerându-i să-i convertească. Multe asemenea cazuri mai pot fi citite în carte. Memorabilă rămâne însă scena în care Monseniorul fiind invitat la Împăratul Japoniei, a întrebat pe comandantul vasului de călătorie cum se traduce în limba stăpânului de la Soarele-răsare: „Dumnezeu să te binecuvânteze!” Deşi a fost sfătuit să nu pronunţe această sintagmă, totuşi a făcut-o, chiar cu riscul tăierii capului! Împăratul avea o problemă. După 600 de ani de dominaţie a Dinastiei sale nu i se năştea niciun fiu. După nouă luni de la rugăciunea Monseniorului Ghika, Dumnezeu i-a dat un fiu. A plecat cu Misiunea îndeplinită.
Adauga in cosul de cumparaturi.
Leave a Reply