Premiul Nobel pentru Literatură, 1948
“pentru contribuţia sa remarcabilă, de pionierat, la poezia zilelor noastre“
Eseurile literare ale lui T.S. Eliot au însemnat un moment de răscruce în istoria gândirii critice a secolului XX, printre preocupările sale aflându-se relaţia dintre tradiţie şi modernitate, relevanţa istoriei în scrierea şi înţelegerea poeziei, dar şi o reevaluare a creaţiei dramatice a lui William Shakespeare care să distrugă clişeele de receptare sau revalorizarea unor poeţi ai secolului al XVII-lea englez.
Noţiunea lui Harold Bloom de anxietate a influenţei – afirmaţia sa că scriitorii puternici fac istoria literaturii citindu-i şi interpretându-i greşit pe predecesorii lor ca prin aceasta să-şi găsească ei înşişi un loc în spaţiul imaginar – este o replică postromantică dictată de anxietate la viziunea clasică limpidă a lui Eliot asupra influenţei literare. Deşi teoria lui Bloom asupra genezei poemelor are o rezonanţă psihanalitică recunoscută de el însuşi – scenariul oedipian al lui Freud fiind folosit ca o analogie a relaţiei dintre poet şi predecesorul său –, atât el, cât şi Eliot, în ciuda incompatibilităţii ideologice, se întâlnesc în ipoteza că fiecare text e un răspuns la alte texte şi totodată o interpretare a acestora.“ (Greig Henderson, în Encyclopedia of Contemporary Literary Theory)
Adauga in cosul de cumparaturi.
Leave a Reply