Dumitru Zdrenghea – Tratat de ultrasonografie. Capul şi gâtul, toracele şi mediastinul, ecocardiografie, vasele membrelor. Volumul II

CarteÎn volumul de faţă, cel de-al doilea al unui amplu tratat de specialiltate, sunt incluse ultrasonografia gâtului şi capului, toracelui şi mediastinului, ecocardiografia şi ultrasonografia vaselor membrelor. Fiecare segment beneficiază de un rapel anatomic, care premerge în mod necesar prezentarea indicaţiilor, tehnicii şi metodologiei examinării, pentru a face cât mai comprehensibilă abordarea problemelor de patologie. Fiecare capitol, la rândul său, este ilustrat cu grijă şi generozitate, astfel încât să reflecte cu fidelitate textul. Practic toate ilustraţiile sunt originale.

Order Tratat de ultrasonografie.Capul şi gâtul, toracele şi mediastinul, ecocardiografie, vasele membrelor. Volumul II Preţ @ RON165,00

Adauga in cosul de cumparaturi.

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *