Dumitru Ţepeneag – Zadarnică e arta fugii

CarteZadarnică e arta fugii, roman apărut prima dată în traducere franceză (cu titlul Arpièges) în 1973 – foarte bine primit la vremea respectivă de publicaţii precum Nouvelles Littéraires, Journal de Genève, La Quinzaine Littéraire, Études etc. şi comparat cu romanele lui Claude Simon sau Claude Ollier – este o reuşită extraordinară a scriitorului Dumitru Ţepeneag, unul dintre iniţiatorii curentului oniric.

Acest roman a lui Dumitru Ţepeneag „de nepovestit” povesteşte o „fugă”, de fapt, o „pseudofugă”, pornind, cum mărturiseşte autorul, de la „câteva cuvinte-capcană şi câteva cuvinte-obsesie”. Citind cartea, ne aflăm parcă în faţa unui film, în care elementele, scenele se intersectează, dând senzaţia că tot ce vedem am mai văzut. Însă elementele sunt totdeauna diferite, personajele, atât cât le putem identifica, se substituie în diferite scene, creând astfel un joc bulversant care atrage cititorul într-un păienjeniş textual.

Romanul Zadarnică e arta fugii a mai fost tradus în Statele Unite ale Americii, în Serbia şi Ungaria.

De acelaşi autor

Nunţile necesare

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *