Religia e o sub-speţă a fantasticului, spunea Borges. Lui Dumitru Radu Popa memoria îi este fantastică. E aşa nu doar prin performanţă — autorul nostru închipuind una dintre cele mai nemiloase hărţi ale reminiscenţelor de la Borges încoace —, ci şi prin constituţie. Sfinţi, vânturi şi alte întâmplări rememorează, în cheie veşnic dublă, cruzimile actuale şi oculte ale începuturilor comunismului românesc, când răul de afară era atât de mare că până şi stihiile îşi dădeau mâna să poată face un dram de bine. În această ţară idolatră şi uitucă, puterile se-ntunecă şi înfulecă; securiştilor le e frică de ocult; de ce le e frică nu scapă; sfinţii se bulucesc în calendar, nemailăsându-i loc lui Dumnezeu; fantasmele spulberă instituţiile inflexibil, fără cinism; ameninţător e fiece colţ al labirintului. Acest roman apare într-un moment în care stafia lui Stalin caută iar să se-mpreuna-alta cu slăbiciunea mioritică. Din elita roită-n diaspora, vocea de mare prozator a lui Dumitru Radu Popa predică în deşertul care ne creşte în jur — oprindu-l amar ca pe fata morgana.
Leave a Reply