Operă singulară în peisajul literaturii italiene din prima jumătate a secolului XX, romanul reprezintă o parabolă a existenţei umane. Tânărul ofiţer Giovanni Drogo este trimis într-un fort îndepărtat, ca să apere graniţa de nord a ţării, fort de unde nu se zăreşte decât un imens pustiu: „deşertul tătarilor”. În aşteptarea evenimentului vieţii sale, marea invazie şi înfruntarea tătarilor, timpul se scurge monoton, între ceasurile de veghe şi ritmurile impuse de regimul cazon. Ruptura cu lumea de afară devine definitivă, după o permisie când el hotărăşte să aştepte „ceasul de glorie” în fort. Când nimeni nu mai spera, marea confruntare are loc, însă Drogo, bătrân şi grav bolnav, este evacuat în spatele frontului. Tradus în aproape toate limbile europene, acest roman al speranţei şi iluziei unei vieţi înşelate aminteşte deopotrivă de Kafka si Camus.
De acelaşi autor
Pentru mine este o carte esentiala.Deci,chiar mi-a placut…Este o poveste uimitoare.De asemenea recomand si filmul „Il Deserto dei Tartari”.
Ascultand melodia ,,Zangra” a lui Victor Socaciu am sesizat aceeasi poveste.