Deborah King – Fii propriul tău şaman

Această carte fascinantă te poartă într-o călătorie unică în lumea ezoterică a vindecării. S-ar putea să nu-ţi dai seama, dar aproape oricare dintre noi este un vindecător înnăscut! De fapt, probabil că ai deja unele dintre capacităţile paranormale legate de acest dar. De exemplu, s-ar putea să ştii cine te sună înainte să răspunzi la telefon sau să intuieşti ce gândesc sau simt alţii. Ideea este că poţi să-ţi dezvolţi aceste talente interioare şi să devii propriul tău şaman, capabil să vindeci ceea ce te face să suferi şi să efectuezi schimbări în câmpul tău energetic, dar şi în corpul altei persoane.

• Vindecă-te pe tine şi pe cei din jur cu medicina energetică a secolului XXI
• Vei învăţa conceptele şi tehnicile orientale şi occidentale – de la cele mai vechi practici de vindecare consemnate acum aproximativ 5000 de ani, până la abordarea proprie a autoarei, o tehnică inovatoare, de mare forţă.
• Vei afla cum să te protejezi de atacurile psihice şi cum să-ţi depăşeşti orice convingeri restrictive ai putea avea.
• Autocunoaşterea care duce la autocontrol constituie căutarea supremă, aventura fundamentală a vieţii.
• Vino în această expediţie magică în esenţa vindecării şi vei deveni persoana care ai ştiut întotdeauna că ai putea să fii!

„Un ghid esenţial pentru toţi cei care vor să-i vindece pe alţii, vindecându-se mai întâi pe ei înşişi.”
Neale Donald Walsch, autorul bestsellerului Conversaţii cu Dumnezeu

Fii propriul tău şaman este o carte excelentă.
Te va purta în adâncurile fiinţei tale, îngăduindu-ţi să te conectezi cu viaţa într-un mod cu totul nou. Toţi cei care caută să afle calea tămăduitorului trebuie să o citească.
Mie mi-a plăcut enorm.”
Louise L. Hay, autoarea bestsellerului New York Times Poţi să-ţi vindeci viaţa

Order Fii propriul tău şaman Preţ @ RON29,00

Adauga in cosul de cumparaturi.

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *