Ioan Luca Vlad – Jubileul Regelui

Caracterul unic al aniversării de 90 de ani a Majestăţii sale, Regele Mihai I, a fost marcat în 2011 printr-o serie de manifestări care au antrenat nu doar familia regală şi unele dintre familiile domnitoare din Europa şi din lume, dar şi întreaga societate românească. Invitaţia adresată Regelui de a vorbi în faţa Parlamentului României, convocat în Şedinţă solemnă, a însemnat reluarea unei tradiţii care fusese întreruptă brutal de regimul comunist şi reintrarea într-o normalitate pe care românii păreau că au uitat-o. Cartea de faţă se doreşte a fi un omagiu cu ocazia aniversării unei personalităţi politice care a reprezentat, prin viaţa şi activitatea sa, un model de urmat pentru poporul român. Mai întâi a fost, desigur, caracterul unic al aniversării de 90 de ani a tatălui meu, Regele Mihai. Când, anul trecut, Principele Radu şi cu mine am avut prima întâlnire cu echipa Palatului Elisabeta pentru a pune pe hârtie şirul celebrărilor, ne-am dat seama cu toţii că va fi munca cea mai frumoasă, mai înălţătoare, şi că vom pregăti cea mai plină de semni­ficaţii sărbătoare trăită la Palatul Elisabeta, de la venirea noastră în ţară, în mai 2001. Cel mai longeviv om de Stat din întreaga istorie a României, singurul rege al lumii care a supravieţuit 84 de ani propriei încoronări, singurul şef de Stat în viaţă care a condus ţara şi armata ei în al Doilea Război Mondial – acesta este Regele Mihai. Au venit la sărbătoarea Regelui invitaţi din ţară şi din toate colţurile Europei, din Rusia, Bulgaria şi Serbia, ori din Marea Britanie, Franţa şi Portugalia. Au fost prezenţi musafiri din America şi din Orientul Mijlociu. Personalităţi regale şi politice, ştiinţifice şi artistice, militare şi diplomatice, din domeniul economic şi din cel educaţional, oameni de toate vârstele şi de toate religiile au adus, la Bucureşti, omagiul lor unui om care defineşte, prin curajul şi...

Tolkien J.R.R. – Silmarillion

Silmarillion – o îngemănare uluitoare de mit şi epos, care premerge trilogia Stăpânul Inelelor. Aceasta este istorisirea răzvrătirii elfilor, făurarii inelelor puterii, împotriva stăpânului întunericului, Morgoth, şi a războiului crunt care a însângerat primul ev al Pământului de Mijloc. Un mit al creaţiei de o frumuseţe unică… Magnific! – Washington Post Silmarillion „îţi impune comparaţia cu mitologiile antice şi, pe alocuri, se ridică la înălţimea adevăratelor mituri”. – Financial Times Silmarilii sunt cele trei giuvaieuri create de Feanor. Sauron a creat unul singur: inelul suprem, inelul stăpân, cel pe care îl descoperă hobbitul şi luptă pentru a-l distruge vitejii strânşi în jurul stăpânului inelului. În Silmarillion este redată istoria antică a Pământului de Mijloc, mitologia apariţiei lui şi a popoarelor care-l locuiesc. Order Silmarillion Preţ @ RON45,00 Qty: Adauga in cosul de...

Susan Ende – Cum să te porţi cu copiii tăi deveniţi adulţi

Există numeroase cărţi care te învaţă cum să te porţi cu copiii după ce trec de perioada schimbării scutecelor, însă niciuna care să-ţi spună cum să te descurci cu ei după ce au absolvit liceul. Pe măsură ce în viaţa tinerilor îşi fac apariţia noi tipare de comportament, părinţii îşi dau seama că fiii şi fiicele lor, deveniţi adulţi, au probleme mai serioase decât aveau cu doar câţiva ani în urmă.Cum să te porţi cu copiii tăi deveniţi adulţi este un manual conceput pentru mame şi taţi care îşi pun întrebări. Fie că este vorba despre aplicarea unei pedepse fiului, acum student, care vine în vizită acasă, sau despre achitarea costului nunţii fiicei de patruzeci de ani, autoarele oferă sfaturi într-o diversitate de situaţii dificile din punct de vedere emoţional – şi financiar – printre care se regăsesc şi următoarele: • Copilul vostru are nevoie de bani – de banii voştri • Copilul vostru se mută din nou acasă la voi… şi acolo rămâne • Sunteţi convinşi că fiul vostru n-ar trebui să se căsătorească cu aleasa inimii lui • Copiii voştri, acum deveniţi adulţi, îşi lasă foarte des copiii lor mici la voi. Order Cum să te porţi cu copiii tăi deveniţi adulţi Preţ @ RON39,00 Qty: Adauga in cosul de...

Marcus Buckingham – StandOut

StandOut este un proiect al editurii Publica, susținut de Ernst&Young. Evaluarea StandOut a punctelor tale forte te va ajuta să descoperi: Ce carieră se potriveşte combinaţiei punctelor tale forte – ce responsabilităţi anume se potrivesc combinaţiei tale particulare de puncte forte Cum poţi câştiga în calitate de lider – cum poţi face ca oamenii pe care îi ai în subordine să creadă că tu crezi într-un viitor mai bun pentru organizaţia pe care o conduci Cum poţi câştiga ca manager – care este cea mai bună metodă de a stabili aşteptări clare în mintea oamenilor, de a-i recompensa sau de a-i implica Cum poţi câştiga în vânzări – când ești cu adevărat convingător Cum poţi câştiga în domeniul asistenţei pentru clienţi – care este cea mai bună modalitate de a câștiga încrederea clienților „Evaluarea StandOut este un excelent instrument de lucru pentru manageri.” Eric Severson, Vice-președinte, Talent Gap „Marcus Buckingham a contribuit din plin la succesul organizației noastre.” Susan P. Gambardelle, Vice-președinte, The Coca-Cola Company „Marcus Buckingham este fără îndoială cel mai bun specialist în management din lume.” Business Week „O carte care te evaluează, care scoate la lumină ce știi să faci mai bine și care te inspiră în cele din urmă să privești diferit rolurile pe care ți le asumi în fiecare zi. Este o lectură de referință pentru oricine lucrează în echipă, dar mai ales pentru liderii și managerii preocupați atât de obținerea unor rezultate excepționale, cât și de dezvoltarea oamenilor care contribuie în echipă la realizarea acestora. Marcus Buckingham propune o nouă abordare în alocarea rolurilor de forță, pentru a multiplica în mod continuu inovația și performanța acestora.” Elena Badea, Head of Market Enablement, Ernst &...

Lucian Blaga – Luntrea lui Caron

Manuscrisul romanului Luntrea lui Caron a fost ţinut ascuns până în 1990, când a fost publicat pentru prima oară, la aproape trei decenii de la moartea lui Lucian Blaga. Ediţia integrală avea să apară opt ani mai târziu. Autorul şi-a dedicat ultimii ani din viaţă rescrierii şi completării a ceea ce avea să fie un roman cu elemente autobiografice. Dincolo de cele două poveşti de dragoste, dincolo de proza deopotrivă memorialistică şi lirică, transpare mărturia scindării şi a descompunerii de care începuse să sufere lumea intelectuală românească imediat după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial. Poate cel mai pregnant se desprinde convingerea că nici dragostea, nici erotismul, nici refugiul în reflecţie nu mai pot asigura salvarea din faţa valului de întuneric ce se anunţa. Salvează, provizoriu, doar sporadicele evadări în poezie, în contemplare şi în senzualitate. Order Luntrea lui Caron Preţ @ RON45,00 Qty: Adauga in cosul de...

« Older Entries Next Entries »