Liviu Antonesei – Ghid pentru cercetarea educaţiei

„Nu propunem un «tratat» sofisticat privind cercetarea educaţiei, ci un «manual» elementar. Nu originalitatea a fost principala noastră preocupare, ci utilitatea, aşa cum s-a conturat aceasta în experienţa noastră didactică şi de cercetare. Am structurat lucrarea urmînd logica cercetării, de la depistarea problemei şi formularea ipotezelor de lucru pînă la redactarea raportului de cercetare, şi am încheiat cu o sinteză privind noţiunile teoretice şi aplicative de SPSS.” (Liviu...

Ioan Macovei – Noul Cod civil. Comentariu pe articole

Autorii sunt renumiţi profesionişti reprezentând atât cadrul instituţional propriu-zis, cât şi cel didactico-practic al sferei juridice. Efortul acestora reprezintă materializarea ideii de familiarizare a practicianului cu noile reglementări din domeniul dreptului civil, privit în sens larg, prin intermediul unui ghid în care pot fi găsite răspunsuri imediate, clare şi relevante. Noul Cod civil constituie „pilonul” în jurul căruia se „construiesc” susţineri, critici, orientări ale doctrinei şi ale practicii. Structura comentariului, vizând interpretarea textului şi modul său de aplicare, este astfel concepută încât să prezinte o maximă utilitate pentru orientarea cititorului, precum şi pentru promovarea unor soluţii corecte şi coerente în plan legislativ şi jurisprudenţial.   Coordonatori şi autori: Flavius-Antoniu Baias – Conf. univ. dr., Decan al Facultăţii de Drept, Universitatea din Bucureşti Eugen Chelaru – Prof. univ. dr., Decan al Facultăţii de Ştiinţe Juridice şi Administrative, Universitatea din Piteşti, Avocat Rodica Constantinovici – Doctor în drept, Avocat Ioan Macovei – Prof. univ. dr., Universitatea „Al.I. Cuza” Iaşi, Facultatea de Drept, Avocat Autori: Adriana Almăşan –Lect. univ. dr., Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Drept, Avocat Lacrima Rodica Boilă – Lect. univ. dr., Universitatea „Petru Maior” Târgu-Mureş, Avocat Irina Olivia Călinescu – Asist. univ. dr., Universitatea din Craiova, Facultatea de Drept, Judecător, Judecătoria Drăgăşani Sevastian Cercel – Prof. univ. dr., Prodecan al Facultăţii de Drept, Universitatea din Craiova, Avocat Mirela Carmen Dobrilă – Prep. univ. drd., Universitatea „Al.I. Cuza” Iaşi, Facultatea de Drept Nicoleta Rodica Dominte – Lect. univ. dr., Universitatea „Al.I. Cuza” Iaşi, Facultatea de Drept Honoria Dumitrescu – Consilier juridic, Ministerul Justiţiei Emese Florian – Conf. univ. dr., Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, Facultatea de Drept Gheorghe Gheorghiu – Conf. univ. dr., Universitatea „Valahia” Târgovişte, Avocat Decebal-Adrian Ghinoiu – Doctorand, Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Drept, Consilier juridic, Ministerul Justiţiei Cristina Irimia – Judecător detaşat la Ministerul Justiţiei Codrin Macovei – Lector univ. dr., Universitatea „Al.I. Cuza” Iaşi, Facultatea de Drept...

Rodica Constantinovici – Noul Cod civil. Comentariu pe articole

Tori Kropp – Sarcina ta pas cu pas. Ghid complet pentru viitorii părinţi

Sarcina este un motiv de fericire pentru viitorii părinţi, dar provoacă adesea îngrijorare şi teamă. Citind aceste pagini, vei găsi idei şi strategii utile pentru a face faţă nenumaratelor schimbări care apar în timpul...

Steinhardt – Incertitudini literare

Preocupat de artă şi puterea ei de fascinaţie, N. Steinhardt caută forme artistice în literatură, dar şi în teatru sau în viaţa de zi cu zi. Captivat de D’Annunzio sau Malraux şi „setea lor de a trăi şi făptui”, de Jules Verne şi insulele sale misterioase, de Eliade şi prozele sale fantastice, îi dezaprobă în schimb pe autorii din ale căror jurnale răzbat plictiseala şi indiferenţa. Volumul se încheie cu un remarcabil eseu al lui Steinhardt, „Arta ca năzuinţă”, o meditaţie asupra artei de a trăi şi a muri cu demnitate. Order Incertitudini literare Preţ @ RON44,85 Qty: Adauga in cosul de...

« Older Entries Next Entries »