Dave Eggers – Opera sfâşietoare a unui geniu năucitor

39.00 – 19.50 Lei Când părinţii săi mor, la scurtă distanţă unul de celălalt, fiecare din cauza unui alt tip de cancer, Dave se trezeşte peste noapte responsabil de creşterea fratelui său mai mic, Christopher. Mutându-se din suburbiile Chicago-ului în Berkeley, unde locuieşte şi sora sa, Beth, Dave îşi asumă în totalitate rolul de tutore al fratelui său Toph, găsindu-şi treptat diferite slujbe, concurând chiar (fără succes însă) pentru a deveni vedeta unui reality-show difuzat de MTV, „The Real World”. Ulterior (ne aflăm la începutul anilor ’90) înfiinţează o revistă de satiră, Might, dar munca susţinută la aceasta nu-l împiedică să continue să se îngrijească de Toph, participând la toate şedinţele cu părinţii sau la meciurile de fotbal ale acestuia. O carte despre traversarea unei prime tinereţi amare cu umor şi mult curaj, dar şi despre dorinţa unui tânăr de a cuceri lumea, Opera sfâşietoare a unui geniu năucitor aminteşte, aşa cum au observat criticii, de ironia lui David Foster Wallace și de oboseala spirituală a lui Bret Easton...

Nicolae Iorga – Istoria românilor în chipuri şi icoane

„Când, răspunzând invitaţiei unui aristocratic grup feminin, N. Iorga a ţinut cea dintâi dintre conferinţele care se retipăresc aici, istoricul avea numai 33 de ani. De ce totuşi cartea apărută în 1905 îşi păstrează încă atracţia pentru cititorii succesivelor generaţii, aflate la o mare distanţă, nu numai cronologică, ci şi psihologică faţă de începutul de veac? Explicaţia se găseşte, cred, atât în vigoarea stilului, cât şi în vitalitatea intelectuală a unei reconstituiri prin care istoria românească, nici plăsmuire a imaginaţiei, nici schemă stearpă şi rigidă, mărturiseşte despre zbuciumul fiinţei omeneşti dintotdeauna şi despre rosturile veşnice ale poporului nostru. […] Pentru a face accesibilă istoria, N. Iorga recurge la afectivitate. Popularitatea pe care istoricul a avut-o, incomparabilă în vremea sa şi chiar până astăzi, se explică şi prin apelul la sensibilitatea cititorului. E reconfortant să ne întoarcem la paginile lui Iorga, inspirate de o atât de sinceră generozitate, încât izbutesc să ne convingă că, măcar pentru generaţia lui, sentimentul fraternităţii n-a fost o iluzie deşartă. Le vom citi, astăzi şi oricând vom redeschide cartea, cu nădejdea că resursele pe care ar trebui să le căutăm fiecare în noi se vor dezmorţi la dogoarea cuvântului de credinţă al lui Nicolae Iorga.“ (Andrei...

Sarmiza Cretzianu – Cronica Stăicului

„Cucoana Masinca Hârgotă, stăpână peste curtea de la Stăic, îşi înzestra cele trei nepoate – în lipsă de pogoane destule – cu poveşti, boabe de mărgăritar din şirul de poveşti adevărate pe care atâta vreme le adunase. Nici una dintre fete nu ştia să asculte ca Dochiţa, de aceea cucoana Masinca ştia bine că tot Dochiţa va fi vistiernica tainiţei cu poveşti, căci ei, mai mult decât văruicelor sale mai vârstnice, îi era drag trecutul. În felul acesta, însemna în mintea lor tânără aduceri aminte ce ar fi putut pieri odată cu dânsa şi alcătuia un hronic nescris. Pe măsură ce se măriseră şi li se desfăcuse mintea, cucoana le povestea câte toate când le avea în jurul său, despre părinţi şi despre moşi şi despre întreaga boierime din partea locului, cu care se înrudea şi se învecina. Le povestea cum le ştia şi dânsa: unele, fapte mai apropiate, îi veneau lesne în minte, iar altele cu greu le mai desluşea singură din negura şi încâlceala trecutului. Copilele ascultau neclintite, sorbind vorbele cucoanei Masinchii, povestitoare iscusită, pricepută la înşiruirea faptelor ce le fermecau închipuirea. Luând seama la istorisirile mamei-mari, li se părea că văd aievea lucrurile petrecute demult, oamenii din vremurile acelea, întâmplările înfricoşate, sfârşite întotdeauna însă cu bine. Vedeau trecând străbunici bălane şi frumoase, bunici şi moşi, vătafi de plai, pitari, ispravnici, căpitani de margine şi panduri cu flinte înalte, călări pe cai mâncători de jeratec, haiduci cu chica lungă şi cu privirea tăioasă; umbre care luau viaţă.“ (Sarmiza CRETZIANU) „Curios lucru cum rămân de la scriitori portretele de neuitat ale personajelor lor, pe când propria persoană se retrage în cea mai inconfortabilă dintre umbre: uitarea. Este parcă anume cazul Sarmizei Cretzianu, autoare a numai două volume de povestiri, izvoditoare de chipuri şi întâmplări din trecute vremuri şi dintr-o zonă geografică până la dânsa necercetată în literatura noastră:...

Lucian Boia – Istoriile mele

Lucian Boia are reputaţia unui istoric în răspăr cu ideile de-a gata, pe care i-au creat-o zecile de volume cu o tematică luxuriantă, de la mişcarea naţională românească, până la imaginarul climatic. Dar chiar şi cu această reputaţie, Lucian Boia şi-a păstrat privilegiul de a nu se transforma într-un autor-vedetă, ci de a da întâietate absolută cărţilor sale. I-a fost dat lui Eugen Stancu, un tânăr coleg de breaslă, să pătrundă în cabinetul istoricului, ticsit de ediţii vechi, dicţionare, tablouri şi obiecte de artă, şi să pună întrebări despre predestinare, familie, formare şi împlinire profesională. A obţinut răspunsuri surprinzătoare, bogate în idei şi în detalii, din care nu se poate construi o singură istorie definitivă, istoria carierei lui Lucian Boia, ci un mănunchi de istorii, totdeauna polimorfe şi deschise, istoriile lui Lucian Boia. Order Istoriile mele Preţ @ RON27,00 Qty: Adauga in cosul de...

Justina Irimia – Ultimul tango la Buenos Aires. O metropolă exotică pe înţelesul tuturor

„E o şansă ca cineva care are inteligenţă, spirit de observaţie, bucuria descoperirii şi verva povestirii să te ia ca însoţitor într-o călătorie pe care n-ai făcut-o şi pe care, poate, n-ai s-o faci niciodată. Acesta e cazul Justinei Irimia şi al cărţii ei pline de parfumurile stranietăţii. Căci Buenos Aires este capitala unui soi de exil al Europei pe continentul Americii Latine. Şi cum numai un mare exilat îşi scrutează neobosit condiţia în speranţa că va înţelege, odată şi odată, ce e cu el, cartea Ultimul tango la Buenos Aires vă invită să faceţi aventura unei lumi narcisiace, care-şi trăieşte patetic dislocările, o lume care, cum spune autoarea, «se adoră şi se critică permanent».“ (Gabriel...