John Fowles – Colecţionarul

Colecţionarul, romanul de debut al lui John Fowles, şi-a transformat fulgerător autorul într-unul dintre cei mai apreciaţi scriitori din lume. Tradusă în nenumărate limbi, cartea a fost ecranizată în 1965 de regizorul american William Wyler, cu Terence Stamp şi Samantha Eggar în rolurile principale. Order Colecţionarul Preţ @ RON16,95 Qty: Adauga in cosul de...

Adam Robinson – Bin Laden. Dincolo de masca teroristului

„Uciderea americanilor şi a aliaţilor lor civili şi militari este o datorie sfântă pentru orice musulman.” – Osama bin Laden Un zelos luptător pentru libertate care i-a mobilizat pe fundamentaliştii islamici din toată lumea într-o forţă de luptă capabilă să distrugă malefica civilizaţie occidentală. Un om simplu, pios, integru şi cu principii. Liderul moral al credincioşilor. Aceasta a fost imaginea pe care Osama bin Laden voia s-o ofere lumii despre el însuşi. Acum, pentru prima oară, Bin Laden: dincolo de masca teroristului spune din interior povestea unuia dintre cei mai periculoşi oameni din lume. Noile informaţii oferite de membrii familiei elucidează rădăcinile revoltei lui Osama bin Laden: copilăria privilegiată, dar roasă de gelozii şi de lipsa afecţiunii, tinereţea petrecută în căutarea acceptării din partea celorlalţi şi maturitatea marcată de nevoia de a primi atenţie şi de a fi adulat. Toate acestea l-au împins să ducă un război crâncen care a culminat cu evenimentele catastrofale din 11 septembrie 2001. „Un om malefic… care a ucis nepăsător femei şi copii.” – George W....

Edmund Bourne – Anxietatea. 10 metode simple de a învinge panica, fobiile şi stresul

Nu lăsaţi anxietatea să vă întunece viaţa! Anxietatea este o carte care oferă strategii practice, accesibile şi eficiente pentru a depăşi stările neplăcute de anxietate, astfel încât să ne putem bucura în linişte de viaţă. Lucrarea se adresează publicului larg, metodele propuse aici putând fi puse în aplicare oricând şi oriunde, fără a fi nevoie să apelăm la terapiile de specialitate. Medicul Edmund Bourne, unul dintre marii specialişti în probleme de anxietate, ne sfătuieşte cum să luptăm împotriva grijilor, cum să rămânem stăpâni pe noi înşine, calmând tensiunea acumulată atunci când suntem puşi în faţa a numeroase provocări. Pe scurt, cum să ne păstrăm echilibrul interior în trepidanta lume modernă. Order Anxietatea. 10 metode simple de a învinge panica, fobiile şi stresul Preţ @ RON24,90 Qty: Adauga in cosul de...

Filip Florian – Băiuţeii

Paradisul există, l-au inventat doi fraţi undeva prin Drumul Taberei, pe Aleea Băiuţ. E ascuns înăuntrul blocurilor, acolo unde «mama prăjea pâine pe plită, iar mirosul acela şi becul aprins făceau, nu ştiu cum să zic, că bucătăria să pară primul şi ultimul loc de pe pământ», în praful trotuarelor, în bomboanele cubaneze, în şosetele flauşate ori meciurile de fotbal. Cartea fraţilor Matei şi Filip Florian fentează delicat şi inocent o epocă mai degrabă întunecată şi se transformă, spune Radu Cosaşu, în «cei mai perfizi scriitori anticeauşişti». Nu pentru că în candidele lor preocupări ar intra desfiinţarea politica a unui regim, ci pentru că Ceauşeştii, faţa securiştilor din bloc sau ideologiile sunt absolut secundare în poveste. N-au nici pe departe forţa unui meci Steaua-Dinamo sau a unei partide în cartier când înfrângerile se lasă cu plânsuri şi...

Henry Miller – Plexus

Mai mult decit un roman, Plexus este confesiunea unui personaj fascinant – atât în momentul „crucificării” sale, cât şi mai târziu, când controversata trilogie era deja scrisă – sub forma unei avalanşe de emoţii, idei, viziuni şi coşmaruri despre om şi locul său precar în societatea secolului XX, în care arta pare să fie singurul refugiu al sufletului. Curiozitatea nepotolită a lui Henry Miller il face să abordeze orice subiect şi orice aspect al existenţei, fără limite sau tabuuri; tot ce înseamnă viaţa este admirat, criticat, ironizat, evaluat din toate unghiurile, uneori cu cruzime, alteori cu tandreţe, însă întotdeauna cu umor. De acelasi autor Sexus Order Plexus Pret @ RON39,95 Qty: Adauga in cosul de...

« Older Entries Next Entries »