Alexandru Ciorănescu – Dicţionarul etimologic al limbii române

Dicţionarul etimologic al limbii române, redactat de Alexandru Ciorănescu (profesor la Universitatea „La Laguna” – Tenerife) şi tipărit în spaniolă în anii ′50, umple o lacună a lexicografiei noastre, care poseda asemenea lucrări mai vechi, dar incomplete (Densuşianu, Puşcariu, Candrea, Buescu); cercetările de specialitate din ultimele decenii fiind, de asemenea, nefinalizate. Dicţionarul răspunde, documentar, ştiinţific, instructiv, la întrebările despre originea şi devenirea cuvintelor româneşti de-a lungul secolelor. El se remarcă prin erudiţia, temeinicia şi vastitatea informaţiei asupra istoriei cuvintelor luate în discuţie. Componenta latino-romanică, dovezile substratului şi influenţele altor limbi (vecine ori mai îndepărtate), apoi procesul de reromanizare din ultimele două secole, prin asimilarea neologismelor de sursă latino-franco-italiană, se pot vedea în paginile acestei lucrări. Fiecare cuvânt este, de fapt, o micromonografie lingvistică, o oglindă a punctului de pornire şi a relaţiilor cuvântului cu dinamica civilizaţiei şi cu formele de evoluţie modernă a vieţii culturale şi sociale. Fidelitatea latină şi „caracterul ospitalier” al româniei – cum preciza Alf Lombard – în sensul că latina noastră orientală s-a dovedit a fi mai conservatoare decât alte limbi romanice şi mai deschisă influenţelor lexicale diverse, repede asimilate, care i-au îmbogăţit mijloacele de comunicare şi de expresivitate, ţin de substanţa însăşi a acestui dicţionar. Publicând acum Dicţionarul etimologic [complet] al limbii române – în care istoria şi limba (pasiuni constante la cititorii români) îşi dezvăluie atâtea secrete – editura SAECULUM I.O. şi-a câştigat un titlu de merit, oferindu-ne, în acelaşi timp, prilejul de a ne putea exprima gratitudinea faţă de munca şi devotamentul ştiinţific al...

Mihaela Temelie – Enciclopedia plantelor medicinale folosite în terapia veterinară

Elaborarea acestei lucrări are la bază anumite considerente de ordin teoretic şi practic: – acest volum se adresează atât specialiştilor, cât şi publicului iubitor de animale, – plantele medicinale pot fi încadrate la limita dintre produsele alimentare şi medicamentele propriu-zise. Rolul lor nu se limitează la influenţarea unor procese patologice, ci devine din ce în ce mai important în prevenirea afecţiunilor. – în lucrare este redată răspândirea plantelor medicinale, acolo unde sunt în număr mare şi pot fi recoltate, – de asemenea, cartea oferă îndrumări privind recoltarea în condiţii optime a acestor...

Pricope Ferdinand – Ecologie naturală

Ecologia, ca ştiinţă s-a consacrat în jurul anului 1900, dar rădăcinile ei sunt mult mai vechi şi se leagă practic de istoria omenirii. Pe măsură ce s-a detaşat de animale şi a început să practice agricultura şi creşterea vitelor, omul s-a interesat tot mai mult de condiţiile în care trăiesc vieţuitoarele, de pretenţiile lor faţă de factorii de mediu. Astfel, s-au născut germenii unei ecologii precoce, empirice. Termenul de ecologie a fost folosit prima dată de marele naturalist german Ernest Haeckel în 1866. El este compus din două cuvinte preluate din limba greacă: oikos, care înseamnă casă, gospodărie, economie şi logos, care înseamnă ştiinţă. în definiţia lui Haeckel, ecologia este ştiinţa luptei pentru existenţă, ştiinţa economiei naturii, a gospodăririi naturii. De-a lungul celor peste 140 de ani de utilizare, ecologia a primit numeroase definiţii, care au căutat să-i dea un contur şi un conţinut mai precis. în ele se reflectă două categorii de concepţii: unele pun accentul pe relaţiile dintre organisme, fiind din acest punct de vedere mai aproape de viziunea lui Haeckel, altele privesc ansamblul relaţiilor intre vieţuitoare, precum şi dintre acestea şi mediul în care trăiesc. Ecologia studiază de asemeni, cele mai importante fenomene vitale din biosferă ca: variaţia numerică a populaţiilor, productivitatea biologică, sănătatea mediului de viaţă. Cercetările din ultimul timp au demonstrat că şi omul trebuie să se supună legilor naturii, care guvernează echilibrul materiei în cadrul biosferei. Din nefericire, în goana după profituri mari şi imediate, omul a provocat naturii, dezechilibre grave cumar fi: – extragerea, pentru consumul propriu, a unor vieţuitoare, peste limita capacităţii de refacere a efectivelor speciilor respective; – exploatarea haotică şi rapidă a resurselor minerale ale solului şi subsolului; – deversarea deşeurilor industriale şi menajere în mediu, fără o tratare prealabilă corespunzătoare; – utilizarea substanţelor chimice (pesticide) pentru combaterea bolilor şi dăunătorilor în agricultură. Toate aceste activităţi au declanşat pe...

Nicolae Densusianun – Dacia preistorică

Această ediţie este o reproducere în facsimil (anastatică) a lucrării Dacia preistorică de Nicolae Densuşianu, apărută pentru prima dată în anul 1913, la Institutul de Arte Grafice „Carol Göbl”,...

Richard Stone – Principii de medicină internă Harrison

Principii de medicină internă Harrison, Ediţia 14. Teste pentru autoevaluare si recapitulare. Lucrare din bibliografia pentru examenul de rezidenţiat. O versiune radical îmbunătăţită faţă de cele precedente, cu noutăţi ce constau în prezentarea unor medicamente de ultimă generaţie, a procedurilor paraclinice moderne, a noţiunilor de transplantologie, precum şi a gravelor maladii ale inceputului de mileniu (SIDA, cancer, viroze etc.) Un manual de buzunar, ce concentrează în doar 1104 pagini informaţiile esenţiale cuprinse în varianta mare a manualului Harrison – Principii de medicina internă, ediţia 14, intrată acum în bibliografia candidaţilor la examenul de rezidenţiat. Principii de Medicina Internă, ediţia a 14-a, in bibliografia pentru rezidenţiat, lucrarea de faţă a devenit deosebit de utilă în vederea autoevaluarii si recapitulării cunoştinţelor medicale ale candidaţilor la acest examen. Structurată în 10 capitole ce însumează 823 de întrebări şi răspunsurile corespunzătoare, cartea prezintă cazuri clinice frecvent întâlnite, dar şi afecţiuni mai rare • adevărate capcane atât pentru tânarul medic aflat la începutul carierei, cât şi pentru practicienii cu experienţă. Dacă după citirea explicaţiilor sunt necesare mai multe informaţii, se recomandă consultarea capitolelor indicate la răspunsuri, din „Harrison • Principii de Medicină Internă”, ediţia a 14-a. Prin gradul de dificultate al testelor, tematica abordată şi limita de timp autoimpusă (sub 2 minute şi jumătate pentru fiecare întrebare) se simulează din toate punctele de vedere examenele ce vor fi susţinute de absolvenţii facultăţilor de medicină de-a lungul carierei. Aşadar, rezolvarea testelor de autoevaluare şi recapitulare ajută la: – identificarea domeniilor medicale în care cunoştinţele sunt relativ slabe – aprofundarea acestor domenii – evaluarea cunoştinţelor dobândite în anii de studiu – testarea raţionamentului şi a abilităţii de rezolvare a cazurilor clinice – asimilarea multitudinii de noutăţi din vastul domeniu al medicinei interne Lucrarea „Teste de autoevaluare şi recapitulare • Harrison” reprezintă un instrument important şi pentru medicii de familie, medicii internişti şi alţi practicieni, cărora le...