SIRUNI, Hagop Djololian (1890-1973), a fost o personalitate cu o descendenţă multiculturală de excepţie. La fel şi moştenirea sa ştiinţifică, care aparţine, în egală măsură, patrimoniului românesc şi armenesc. Vârsta formării sale intelectuale a coincis cu crepusculul în care se afla societatea constantinopolitană în preajma expierii bolnavului Europei. Luptele interne, fluxul şi refluxul reformelor, dar şi pulsaţiunile revoluţionare aveau să fie traumatizante pentru toţi supuşii otomani, cu deosebire însă pentru populaţiile creştine. Având un temperament de luptător, Siruni va intra în coliziune cu aparatul represiv şi, astfel, de timpuriu, va cunoaşte recluziunea, ocna. Din păcate, n-avea să fie singura! A reuşit să evadeze, dar genocidul planificat de liderii Junilor turci împotriva naţionalităţii sale avea să-i schimbe definitiv destinul, ca şi patria care-l va adopta cu preţuire. Întâlnirea cu Nicolae Iorga, un vechi şi declarat prieten al armenilor, temeinicele sale cunoştinţe în istoria Orientului, ca şi vocaţia de cercetător îl vor consacra ca unul dintre cei mai reputaţi orientalişti români. Din nefericire, imediat după Al Doilea Război Mondial, în decembrie 1944, unii conaţionali aveau să-l dea pe mâna poliţiei politice sovietice pentru vina de a-şi fi iubit neamul – şi noua sa patrie –, altfel decât bolşevicii. Aveau să treacă zece ani până când va reveni din Gulag, dar, asupra sa, se va institui un riguros sistem de urmărire poliţienească. SIRUNI – ODISEEA UNUI PROSCRIS urmăreşte astfel, prin documente de arhivă, tribulaţiile unei vieţi exemplare de savant şi de patriot. Vartan...
