Dan Robert Bişa – Ce sunt eu? Persoana ca proces

Sunt eu, cel de acum, aceeaşi persoană cu cel care eram în urmă cu cinci ani? Sau am suferit transformări atât de radicale încât să fiu îndreptăţit să afirm că am devenit o cu totul altă persoană? Are o persoană capacitatea de a-şi păstra identitatea în ciuda tuturor schimbărilor care au loc la nivelul vieţii ei mentale? Iar dacă răspunsul este afirmativ, atunci ce anume îi conferă această capacitate? Să fie vorba, după cum susţin unii filosofi, despre o substanţă imaterială, indivizibilă şi imuabilă, care ar constitui chiar esenţa persoanei şi a cărei persistenţă în timp nu ar fi în nici un fel afectată de fluxul evenimentelor mentale? Sau, pur şi simplu, identitatea personală este compatibilă cu schimbarea, caz în care o persoană ar putea rămâne identică cu sine pe parcursul timpului chiar dacă elementele ei componente ar fi înlocuite, treptat, cu alte elemente? De fapt, ce este o persoană? Care sunt caracteristicile ei definitorii? Este conştiinţa una dintre aceste caracteristici? Contribuie ea la păstrarea identităţii şi a unităţii persoanei? Şi dacă da, în ce mod? Suntem îndreptăţiţi să susţinem, despre conştiinţă, că are un caracter unitar în fiecare moment al existenţei sale şi că îşi păstrează continuitatea în timp? În cazul în care răspunsul este afirmativ, care sunt factorii care îi asigură unitatea şi continuitatea? Şi care este sursa...

Nisargadatta Maharaj – Eu sunt Acela

Nisargadatta Maharaj, considerat astăzi unul din marii înţelepţi ai veacului, iar cartea sa, Eu sunt Acela, o adevărata Biblie a secolului XX, a trăit o viaţă obişnuită, până la vârsta mijlocie, fără nici cel mai mic semn al sfinţeniei ce avea să...

Mircea Duţu – Pilat din Pont. Judecătorul lui Iisus

În relatarea Pătimilor lui Iisus, Evangheliile îi conferă un rol de prim plan; creştinii l-au inclus apoi în Crezul apostolic, iar în cei aproape 2000 de ani de creştinism, de până acum, în jurul persoanei şi faptelor sale s-au ţesut numeroase legende, s-a creat o bogată literatură, iar mai toate artele i-au acordat o atenţie...

Diana Larisa Cîndea – Curtea Penală Internaţională. O analiză interdisciplinară


Warning: Illegal string offset 'description' in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-content/plugins/eshop/eshop-add-cart.php on line 69

Warning: Illegal string offset 'sku' in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-content/plugins/eshop/eshop-add-cart.php on line 70

Warning: Illegal string offset 'optset' in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-content/plugins/eshop/eshop-add-cart.php on line 72

Warning: Illegal string offset 'products' in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-content/plugins/eshop/eshop-add-cart.php on line 228

Warning: Illegal string offset 'option' in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-content/plugins/eshop/eshop-add-cart.php on line 228

Warning: Illegal string offset 'products' in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-content/plugins/eshop/eshop-add-cart.php on line 229

Warning: Illegal string offset 'price' in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-content/plugins/eshop/eshop-add-cart.php on line 229

Warning: number_format() expects parameter 1 to be double, string given in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-includes/functions.php on line 270

Warning: Illegal string offset 'shiprate' in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-content/plugins/eshop/eshop-add-cart.php on line 273

Warning: Illegal string offset 'description' in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-content/plugins/eshop/eshop-add-cart.php on line 274

Warning: Illegal string offset 'sku' in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-content/plugins/eshop/eshop-add-cart.php on line 275
„CPI, ca organism permanent, înlocuieşte în prezent tribunalele ad-hoc create pentru pedepsirea criminalilor de război. Cartea relevă fundamentele teoretice şi circumstanţele factuale care au determinat această mutaţie şi, în cele din urmă, au impus o nouă realitate juridică”. (Prof.univ.dr. Ioan Mircea Paşcu) Order @ RON Qty: Adauga in cosul de...

Stan Petrescu – Ameninţări primare. Terorism. State la răscruce. Conflicte locale şi regionale. Sărăcie şi migraţie ilegală

Ca urmare a acumulărilor înregistrate de la căderea Cortinei de Fier, dar mai ales ca rezultat al momentului 11 septembrie 2001 din SUA, actualul mediu internaţional de securitate este marcat de confruntarea cu terorismul, una dintre principalele ameninţări la adresa comunităţii umane mondiale, atât pentru structura şi coeziunea socială, cât şi pentru siguranţa statelor lumii. Războiul asimetric purtat împotriva sa impune angajarea şi cooperarea actorilor naţionali şi internaţionali (ONU, UE, NATO, OSCE etc.) în acţiunile din domeniul stabilităţii şi securităţii. Prin Strategia de Securitate Naţională, România a instituit ca normă combaterea oricărei forme de terorism – indiferent de motivaţiile care stau la baza acestuia –, cu precădere a terorismului fundamentalist-islamic, a celui religios şi separatist. Se urmăreşte prevenirea producerii pe teritoriul ţării a actelor teroriste, a constituirii bazelor logistice şi a filialelor unor organizaţii extremist-teroriste cu reprezentare internaţională. Order Ameninţări primare. Terorism. State la răscruce. Conflicte locale şi regionale. Sărăcie şi migraţie ilegală Preţ @ RON30,00 Qty: Adauga in cosul de...

« Older Entries Next Entries »