Mircea Duţu – Dicţionar de drept al mediului

În selecţionarea şi prezentarea celor aproape 650 de termeni, am avut în vedere caracteristica dreptului mediului de a fi un corpus juridic relativ unitar şi uniform, în care reglementările din dreptul intern, dreptul comunitar şi dreptul internaţional privind protecţia mediului se întrepătrund şi îşi completează şi potenţează reciproc semnificaţiile. Totodată, cum instituţiile şi noţiunile juridice nu pot fi rupte complet din contextul lor socio-politic sunt prezentate şi unele elemente din sfera mai largă a ecologismului, precum politica, sociologia ori filosofia. În privinţa termenilor juridici, de fiecare dată cât a fost posibil am apelat la definiţia cuprinsă în actul normativ aferent, indicând uneori sursa respectivă, iar când acestea au fost mai multe am optat pentru cea mai semnificativă. De acelaşi autor Tratat de dreptul...

Cosmin Budeanca – Experienţe carcerale în România comunistă. Volumul V

Seria Experienţe carcerale în România comunistă îşi propune să completeze imaginea sistemului penitenciar comunist românesc printr-o colecţie de interviuri cu persoane care, în majoritate, nu şi-au făcut cunoscute experienţele de detenţie până în prezent. Acest penultim volum cuprinde 26 de interviuri realizate în judeţele Argeş, Călăraşi, Dîmboviţa, Giurgiu, Gorj, Prahova, Sălaj şi Sibiu. Foştii deţinuţi descriu propria perspectivă asupra instaurării comunismului, motivele şi metodele arestării, derularea anchetelor şi a procesului, eliberarea şi reinserţia socioprofesională. De acelaşi autor Experienţe carcerale în România comunistă. Volumul...

Stelian Stancu – Bacalaureat şi admitere la facultate. Economie – teorie şi teste-grila. Matematică – teste-grilă

Elev fiind, cu aspiraţii la absolvirea bacalaureatului şi cu speranţa reuşitei la acea instituţie de învăţământ superior dorită, în cazul fericit, şi de către părinţi, nu poţi să nu îţi doreşti o lucrare care să îţi creeze un tronson clar spre cele două ţinte esenţiale din viaţa fiecăruia. Cât priveşte partea de matematică, întrucât considerăm că teoria este clară, am considerat suficientă o expunere a problematicii în cele 14 teste grilă, a căror rezolvare considerăm că va lămuri foarte multe din dilemele pe care le-aţi avut anterior. Răsfoind însă cărţile de economie existente pe piaţă am constatat că majoritatea pătrund abrupt în tematica economiei, în zona unor indicatori statistici, fără o prealabilă prezentare a acestora. Pe de altă parte, considerăm că nu se face o corelare suficientă între aparatul matematic studiat în liceu şi abordările corespunzătoare din economie. În acest context am considerat, de asemenea, utilă extinderea noţiunilor matematice cu unele ce vor fi studiate amănunţit în anul întâi de facultate, dar care sunt indispensabile acum în înţelegerea mai bună a fenomenului economic. În consecinţă, vom încerca să facem acest lucru şi totodată să sintetizăm anumite informaţii ce vor fi folosite în continuare. De Stelian Stancu Microeconomie. Comportamentul agenţilor economici. Teorie şi...

Mihaela Chilarescu – New Proficiency in English+Key to exercises

La fel ca în matematică, într-o limbă străină acurateţea poate fi obţinută doar printr-o practică îndelungată. Pentru cel ce doreşte să atingă competenţa şi performanţa în acest puzzle, doar familiarizarea cu o varietate de aspecte ale limbii îi poate garanta acest lucru. Nivelul avansat în utilizarea limbii engleze presupune evitarea capcanelor limbii şi alegerea variantei corecte, în fiecare dintre cele patru abilităţi luate în considerare. NEW Proficiency in English constituie cu siguranţă un ghid în această călătorie dificilă, dar provocatoare în labirintul limbii engleze, ajutându-l pe cel ce învaţă să găsească cuvântul potrivit într-un anumit context, în funcţie de regulile gramaticale sau lexicale. De Mihaela Chilarescu Limba engleză prin exerciţii de traducere De aceiaşi autori Practical Course of...

Cătălin Zamfir – Sociologie. Manual pentru clasa a XI-a

Experienţa predării sociologiei în universităţi şi licee a impus organizarea manualului în patru părţi. După prezentarea sociologiei ca ştiinţă a societăţii (apariţia, evoluţia, principalele orientări, problemele metodologiei şi descrierea metodelor şi tehnicilor de cercetare sociologică), partea a doua a manualului se concentrează asupra organizării vieţii sociale: cultura, socializarea şi educaţia, structura socială, grupurile, organizaţiile, controlul social şi organizarea socială). Instituţiile sociale (familia, religia, educaţia, economia şi sistemul politic) dau substanţă părţii a treia a manualului. În fine, partea a patra – şi ultima a manualului – tratează schimbarea socială: comunităţile umane, populaţia, comportamentul social, cauzele mişcărilor protestatare şi factorii determinanţi ai schimbărilor structurale din societăţile moderne. De Septimiu Chelcea Manual de redactare în ştiinţele socioumane De Cătălin Zamfir Enciclopedia dezvoltării...

« Older Entries Next Entries »