Roger Scruton – Cultura modernă pe înţelesul oamenilor inteligenţi

Începând încă din primii ani ai secolului trecut, câţiva filozofi şi istorici, câţiva eseişti şi antropologi au semnalat intrarea culturii occidentale într-un iremediabil declin. Astăzi, despre criza culturii se vorbeşte pe nenumărate voci şi pe toate meridianele. Dar înseamnă asta că înţelegem mai exact ce se întâmplă cu noi, că pătrundem mai adânc sensurile tradiţiei noastre culturale şi că vedem mai clar încotro se îndreaptă cultura contemporană? Roger Scruton încearcă să dea un răspuns la aceste întrebări pornind de la rădăcinile religioase ale culturii înalte şi de la avatarurile suferite de ea odată cu „dezvrăjirea“ lumii petrecută în secolul Luminilor. În Cultura modernă pe înţelesul oamenilor inteligenţi, rând pe rând, romantismul, modernismul şi avangardele artistice au căutat să dea un răspuns consistent evacuării sacrului şi ritului din viaţa socială, apoi comercializării tot mai accentuate a artelor şi, în sfârşit, naufragiului lor deplin în ceea s-a numit kitsch. Cât priveşte speranţa într-o renaştere a culturii înalte, ea nu poate veni, crede Scruton, decât din regăsirea sensurilor originare, a acelor sensuri care ne pot purta către o participare reînnoită la viaţa etică a comunităţii. De acelaşi autor...

Max Weber – Omul de ştiinţă şi omul politic

Max Weber a fost om de ştiinţă şi ocazional jurnalist politic, el n-a fost nici politician, nici om de stat. De-a lungul întregii sale vieţi a fost pasionat însă de treburile publice, având un fel de nostalgie a politicii, ca şi cum scopul ultim al gândirii sale ar fi trebuit să fie participarea la acţiune. Relaţiile între ştiinţă şi politică, în gândirea lui Weber, nu sunt caracterizate doar, aşa cum s-a afirmat mereu, printr-o demarcaţie necesară. Ştiinţa, aşa cum o concepe el, este aceea care poate servi omului de acţiune, la fel cum atitudinea acestuia diferă în privinţa scopului, dar nu şi în privinţa structurii sale, de cea a omului de ştiinţă. Fie că este vorba de ştiinţă sau de politică, Max Weber viza acelaşi scop: să extragă etica specifică unei activităţi pe care o dorea conformă cu finalitatea sa. (Raymond...

Florin Sava – Metode implicite de investigare a personalităţii

Cele şapte capitole răspund,  la cele mai frecvente întrebări legate de metodele implcite: oferă acestea o cale de acces la inconştientul psihologic? Pot să dezvăluie adevăratul fel de a fi al unui individ, dincolo de ceea ce declară acesta? Ce avantaje şi dezavantaje prezintă, comparativ cu metodele explicite? Pe lângă o introducere teoretică într-un domeniu actual, sunt oferite informaţii privind implementarea metodelor implicite în practică şi în cercetare, care vin în sprijinul studenţilor de la facultăţile de psihologie, al psihologilor şi...

Stéphane Courtois – Comunism şi totalitarism

După două decenii de la căderea Zidului Berlinului, Stéphane Courtois formulează o serie de teze privitoare la originea şi evoluţia totalitarismului. În opoziţie cu tezele tradiţionale ale lui Hannah Arendt si George Mosse, care văd rădăcinile totalitarismului în statul nazist şi în cel stalinist, Courtois subliniază  în Comunism şi totalitarism rolul fundamental al lui Lenin şi al bolşevismului în apariţia acestui fenomen politic. Pe baza informaţiilor extrase din arhivele de la Moscova, el redefineşte rolul lui Stalin şi natura crimelor în masă comise de regimurile comuniste– aşa-numitul„genocid de clasă”, singurul fenomen care poate explica foametea din Ucraina sau asasinatele din Cambodgia. În final analizează memoria tragică a comunismului în Europa Centrala şi de Est, memoria glorioasă a comunismului în Europa Occidentală– în special în Franţa– şi memoria paradoxală a URSS-ului în Rusia lui Vladimir Putin care îl reabilitează pe Stalin. Un capitol special este dedicat dictaturii comuniste din România şi crimelor comise în numele acesteia. Cuprins: Comunismul secolului XX sau războiul civil permanent• Lenin şi distrugerea intelighenţiei ruse• Stalin şi evreii• Kominternul: o elită de tip nou•  Cartea neagră şi cercetarea istorică a comunismului• Rafael Lemkin şi problema genocidului în regimul comunist•„Raportul secret” al lui Hrusciov: fractura sistemului comunist• Memorialul Sighet: istoria si memoria crimelor comuniste in Romania• Onoarea pierduta a stangii europene• Manipularea istoriei: continuitatea unei practici sovietice de acelaşi autor: O noapte atât de...

Jean Brossard – Limba engleză. O gramatică alfabetică

Această carte se adresează elevilor de liceu şi îşi propune să le ofere acestora o culegere de cunoştinţe gramaticale, culegere care, fără să se vrea exhaustivă, tratează noţiunile de gramatică a limbii engleze pe care trebuie să le stăpânească un candidat la bacalaureat şi la admiterea la facultate. Ordinea alfabetică permite prezentarea unei anumite noţiuni de gramatică sub diferite aspecte, aceeaşi noţiune putându-se regăsi în mai multe locuri în carte. Există două tipuri de intrări: noţiuni gramaticale şi cuvinte în limba engleză cu funcţie gramaticală. Terminologia adoptată respecta normele oficiale şi reflectă utilizarea cea mai curentă, mai ales cea pentru proba de limba engleză de la bacalaureat. Order Limba engleză. O gramatică alfabetică Preţ @ RON59,00 Qty: Adauga in cosul de...

« Older Entries Next Entries »