Pavel Coruţ – Către culmile succeselor (Formula fericirii)

Deşi, din această serie, s-au vândut mai mult de o jumăte de million de cărţi, numărul persoanelor care au ajuns la ele este mic, în comparaţie cu mulţimea celor care au nevoie de arta succesului. A doua parte a răspunsului este critica: piaţa românească de carte a fost invadată de cărţi cu această tematică (arta succesului) din import, care nu se potrivesc cu psihologia...

Stephen Dubner – Super Freakonomics

Fiecare capitol din Superfreakonomics porneşte de la întrebări din cele mai neaşteptate, precum: Ce e mai periculos, să conduci în stare de ebrietate sau să mergi pe jos, beat fiind? Putem salva planeta mâncând carne de cangur? Ce se întâmplă dacă doctorii nu se spală pe mâini? Frivole şi uşor amuzante în aparenţă, acestea sunt doar câteva dintre întrebările-cheie din Superfreakonomics, iar marele pariu al cărţii este să demostreze că ele sunt cât se poate de serioase. Pentru Dubner şi Levitt, economia nu este doar o disciplină care se studiază în universităţi, nici simplă explicaţie matematică. Economia este pentru ei una dintre dimensiunile lumii în care trăim zi de zi şi din acest motiv au optat pentru „freakonomie”, adică pentru reabilitarea banalului prin apelul la bizarerii statistice şi logice. Pentru că „(super)freakonomia” nu e altceva decât rezultatul acestui amestec de rigoare ştiinţifică şi curiozitate lipsită de prejudecăţi, care face ca interpretările economice din această carte să fie şi relevante, şi...

Istituto Geografico deAgostini – Marea carte despre întrebări şi răspunsuri

O carte interesantă și amuzantă, cu ilustrații splendide completate de fotografii color, care oferă cele mai complete şi mai clare răspunsuri la nenumăratele întrebări şi curiozităţi pe care le avem cu toţii, de la mic la mare. Rubrici precum „cine, cum, când”, „să facem”, „recorduri” completează un text documentat şi adus la zi, care vă poartă de la lumea animalelor la cea a plantelor, de la universul corpului omenesc la cel al astronomiei şi al tehnologiei. De acelaşi autor Marea carte despre...

Editura Best Publishing – Clasificarea ocupaţiilor din România

Clasificarea ocupaţiilor din România (C.O.R.) – ACTUALIZAT PARTEA ÎNTÂI Elemente de metodologie a elaborării şi mod de utilizare Descrierea grupelor majore PARTEA A DOUA Structura arborescenta a clasificarii ocupatiilor din Romania Descrierea grupelor de ocupaţii – în structura arborescenta PARTEA A III-A Index alfabetic al ocupaţiilor Clasificarea ocupaţiilor din România este prezentată aici asa cum a fost modificată şi completată prin: – Ordinul comun MMSS/INSSE nr. 86/453/2001, – Ordinul comun MMSS/INSSE nr. 2502/2243/2001, – Ordinul comun MMSSF/INS nr. 338/334/2003, – Ordinul comun MMSSF/INS nr. 9/14/2005, – Ordinul comun MMSSF/INS nr. 902/1211/2005, – Ordinul comun MMSSF/INS nr. 149/308/2006, – Ordinul comun MMFES/INS nr. 170/179/2008, – Ordinul comun MMFES/INS nr. 238/282/2008, – Ordinul comun MMFES/INS nr. 397/451/2008 şi – Ordinul comun MMFPS/INS nr. 1364/4201/2009. Order Clasificarea ocupaţiilor din România Preţ @ RON20,00 Qty: Adauga in cosul de...

Maria Treben – Sănătate din farmacia Domnului

Autoarea, Maria Treben, încearcă, prin bogatele sale cunoştinţe, precum şi printr-o remarcabilă experienţă practică, să se pună în slujba acelora care cred cu sinceritate în puterea uneori aproape inexplicabilă a naturii. Aceasta carte a apărut deja în 17 limbi, în peste 5 milioane de...

« Older Entries Next Entries »