Experimentul lui Charles Darwin, numai bun pentru Marte

Savantul Charles Darwin, autorul ”Teoriei evoluţioniste,” a realizat în urmă cu două secole un experiment care ar putea folosi drept sursă de inspiraţie pentru colonizarea planetei Marte. Primul experiment de teraformare, potrivit oamenilor de ştiinţă a avut loc pe Insula Ascencion, în Oceanul Atlantic, după ce Darwin a transformat o insulă vulcanică aridă într-un ecosistem cu vegetaţie luxuriantă, în doar câţiva ani. Potrivit ecologistului Dave Wilkinson, citat de BBC, şi preluat de Politic All, experimentul realizat în urmă cu două secole, ar putea să folosească pentru transformarea viitoarelor colonii de pe Marte, chiar dacă în prezent oamenii de ştiinţă evită încă să exploateze concluziile acestuia. În 1836, Charles Darwin şi botanistul Joseph Hooker au demarat un proiect prin care şi-au propus să transforme unui dintre cele mai aride spaţii cunoscute de pe faţa Pământului, insula Ascension, într-o zonă cu vegetaţie, care să poată fi locuită. Cei doi oameni de ştiinţă au folosit cenuşa vulcanilor pentru a putea crea o adevărată oază verde. Wilkinson afirmă despre acest experiment că ”ceea ce ne spune este că putem construi ecosisteme funcţionale pe deplin numai printr-o serie de întâmplări sau proceduri de aproximări succesive. Este o mare pierdere faptul că nimeni nu îl studiază”. Ecologistul, care activează în cadrul Universităţii John Moores din Liverpool, afirmă că principiile rezultate în urma activităţii lui Darwin şi Hooker pe insula Ascension pot fi studiate pentru eventuala colonizare a planetei Marte: ”În loc să încerci să îmbunătăţeşti cu forţa un mediu, cea mai bună abordare ar fi să lucrezi cu viaţa din interiorul său aşa încât să îşi găsească singurul drumul”. <!– /* Font Definitions */ @font-face {font-family:”Cambria Math”; panose-1:2 4 5 3 5 4 6 3 2 4; mso-font-charset:1; mso-generic-font-family:roman; mso-font-format:other; mso-font-pitch:variable; mso-font-signature:0 0 0 0 0 0;} @font-face {font-family:Calibri; panose-1:2 15 5 2 2 2 4 3 2 4; mso-font-charset:0; mso-generic-font-family:swiss; mso-font-pitch:variable; mso-font-signature:-1610611985 1073750139 0...

Arsenie Boca – 100 de ani

Părintele martir Arsenie Boca ar fi împlinit zilele acestea 100 de ani. Prigoana comunistă, suferinţele şi necredinţa regimului comunist l-au îndepărtat dintre noi, mergând în lumea drepţilor şi lăsând în urma sa pildele, rugăciunea şi amintirea unui om mai presus de vremi. A slujit nu numai Altarul, ci şi neamul românesc. Când alţii îşi pierdeau speranţa, el alerga în munţi pentru a duce hrană celor care organizau rezistenţa armată. Când mulţi erau copleşiţi de deznădejde, el cădea în genunchi şi cerea Domnului îndurare. A stat drept în faţa acuzatorilor, doar pentru că avea un crez mai presus decât puterea asupritorilor săi. Pentru „vina” de a nu îndura supunerea a fost întemniţat de trei ori. Cu cele două licențe ale sale, una la Belle Arte si alta la Teologie, n-a fost admis decât ca muncitor pictor bisericesc, până când e pensionat în 1968 cu o pensie de mizerie. A fost permanent supravegheat de Securitate. Din 1968 până în 1984 la Drăgănescu a pictat biserica. La Sinaia, din 1969 și-a avut chilia și atelierul de pictură, unde s-a retras după 1984 și unde a și închis ochii, la 28 noiembrie 1989, în vîrstă de 79 de ani. A fost înmormântat, după dorința proprie, la mănăstirea Prislop, la 4 decembrie 1989 prorocind că aici va fi loc de pelerinaj. În perioada 24-26 septembrie, oamenii care-şi amintesc de statura sa înaltă vor merge la Mănăstirea Brâncoveanu – Sâmbăta de Sus pentru a celebra 100 de ani de la naşterea dragului lor Părinte Arsenie Boca. Se împlinesc 100 de ani pe data de 29 septembrie, însă din cauza fapului că data aceasta cade miercuri, în mijlocul săptămânii, s-a hotărât să se meargă în week-end-ul de dinainte. Reprezentanţii fundaţiei Arsenie Boca vor fi coorganizatori, alături de Mănăstirea Brâncoveanu, ai unui simpozion dedicat Părintelui, la care vor participa importante personalităţi: Î.P.S. Laurenţiu Streza – Mitropolitul Ardealului,...

Despre un poet care de acum va scrie poezii îngerilor

Încă un poet s-a ridicat la cer. Avea doar 55 de ani… Pe Ioan Crăciun l-am cunoscut în dimineţile fierbinţi ale primului an post-revoluţionar. Era redactor şef al cotidianului Timişoara. Nu-i citisem poeziile, doar sufletul cald răsărit în ochii vii, ce „scântâie-n afară”, încă mai vorbesc despre lirica unei vieţi încinse la foc aprins. Medicii care au scris pe hârtie un diagnostic cumplit – aşa cum anunţa trist un prieten de-al nostru Dan Negru pe blogul său – Nelu a scris demult în sufletele noastre. Acum s-a alăturat îngerilor care ne vegheză. Bunătatea sa proverbială, încrederea în oameni şi imensa susţinere pe care o acorda dezinteresat tinerilor, într-o vreme tulbure, nu pot fi uitate. Dumnezeu a făcut ca numele său să fie legat de ziua de naştere a Mântuitorului. Când am intrat în redacţia celui mai iubit ziar al Timişoarei, împreună cu Jeana, colega mea de la „Dialog liberal”, domnul redactor şef ne-a cerut să-i spunem simplu: Nelu.  Ne-a făcut rapid formele de angajare şi ne-a poftit să-i fim colegi. Aşa am avut şansa vieţii noastre de a purta bătălii alături de bravi luptători ai oraşului: George Şerban, Ion Monoran, Gogu Lână, Gloria Lilin, Bazil Popovici, Sorin Bogdan, Liana Şerban, Daniel Vighi, Viorel Marineasa. Ulterior ni s-au alăturat Sorin Bogdan, Lia Lucia Epure, Liana Păun, cu un entuziasm greu de descris în cuvinte. Pentru a fi în ton cu intelectualii vremii şi a-i semăna lui Nelu, mi-am lăsat barbă. Trei fire de păr, vorba mamei, nu puteau anula porecla de „piticul atomic.” A trebuit să vină Doru Braia, alt bărbos, să facă greva foamei la frontieră, pentru a mai îndulci formula-mi de recunoaştere, prin punerea ştampilei moi:  „micuţul cu ciucurel”. La aceea vreme umblam, la fel ca azi, cu un rucsac în spinare şi o căciulă cu moţ, primită de la Răducioiu. Îmi amintesc de vremea când Nelu mă...

Fănică Voinea Ene – Ochi pe poieniţa ascunsă

De la un capăt la altul al povestirilor din acest volum răzbate clocotul naturii în fascinanta ei dezlănţuire, pe care omul de azi a uitat să-l mai recepteze. Zidit între betoane ori în carapacea maşinilor, el nu mai ştie decât să iasă la “iarba verde” ori în viermuiala plajelor, cotropind totul cu fumul grătarelor, cu manele şi gunoaie. De acelaşi autor Terapie naturistă....

Michel Braudeau – Cafea. Cafenele

Michel Braudeau, un scriitor mereu pe drumuri, cercetează în această carte o băutură originară din Abisinia, cu virtuţi spirituale descoperite din întâmplare, pe care o cunoaştem cu toţii: cafeaua. Poţiune magică pentru filozofi, elixirul diavolului pentru societate, cafeaua şi-a infiltrat geniul vorbăreţ în minţile gânditoare ale Europei din Epoca Luminilor. Apoi, în câteva secole, a cucerit întreaga planetă. De la Veneţia la Viena, de la Madrid la Lisabona, de la Praga la Saint-Germain-des-Prés, această „pudră” în căutare de aventuri a ridicat pretutindeni temple în cinstea savurării ei păgâne, locuri în care oamenii se întâlneau, discutau sau meditau: „cafenelele”. Clasându-se pe locul al doilea în schimburile mondiale, după petrol, cafeaua a devenit astăzi miza simbolică a unei alte bătălii: comerţul echitabil. Fără doar şi poate, istoria sa politică, tumultuoasă şi adesea amuzantă, ne-a dat peste cap cultura, însă această băutură neagră din barurile noastre a fost mereu cel mai tare agent secret. În România, Gheorghe Florescu a vândut peste 20.000 de exemplare din cartea Confesiunile unui cafegiu, apărută la Humanitas, semn că taclalele la cafea sunt cele mai...