Rana Mitter – Calea amară a chinei

“După mai mult de un veac de la moartea sa, preşedintele Mao rămâne probabil cel mai cunoscut nume chinezesc în Occident. De aici încolo însă, povestea are o mulţime de pete albe. Cu toate acestea, am considerat că este posibil şi că merită să încerc să scriu o carte în care să explic cum şi de ce politica şi cultura chineză sunt aşa de puternic marcate de ceea ce s-a întâmplat la începutul secolului XX. Această carte nu va fi un studiu care îşi propune să se ocupe de fiecare aspect al istoriei moderne a Chinei şi niciun studiu foarte specializat, de tipul celor care sunt indispensabile pentru cei care lucrează în domeniul academic, însă adesea inaccesibile pentru cei din afara lui. Am avut intenţia să integrez istoria politică, culturală şi socială a Chinei într-un tot şi să înfăţişez modul în care locurile în care au trăit, iubit şi muncit oamenii au influenţat felul lor de gândire şi de comportare. Am considerat, de asemenea, important să expun unele dintre direcţiile spre care s-au orientat lucrările de istorie, politică şi literatură chineză din ultimele decenii, mai cu seamă pentru că ţara însăşi a devenit mult mai accesibilă pentru cercetători.”, Rana Mitter, Oxford, septembrie 2003 “Cu o proză irezistibilă şi o analiză pătrunzătoare, Rana Mitter zugrăveşte un portret strălucitor şi plin de viaţă, decisiv pentru înţelegerea sufletului Chinei moderne.”, Iris Chang, New York Times “Un text provocator pentru înţelegerea trecutului şi prezentului unei ţări zguduite de schimbare şi de creşterea importanţei sale în problemele globale; o carte entuziasmantă şi straniu de optimistă.”, Graham Hutchings, fost corespondent în China al Daily Telegraph Order Calea amară a chinei Preţ @ RON24,90 Qty: Adauga in cosul de...

Edward Champlin – Nero

Împăratul roman Nero a rămas în istorie ca un monstru venal, care cânta la liră şi recita versuri din Homer în timp ce admira Roma cuprinsă de flăcări. Însă în lucrarea sa Edward Champlin analizează cu spirit critic, dar obiectiv, faptele reprobabile atribuite lui Nero, demonstrând că ele au fost de fapt nişte acţiuni şovăielnice, ale unui histrion care, deşi ajuns întâmplător pe tronul Cezarilor, dovedea o perfectă cunoaştere a mitologiei şi istoriei romane şi un remarcabil simţ al spectacolului. Champlin ni-l prezintă pe Nero dintr-o altă perspectivă, mai vie, ilustrând motivele aflate în spatele gesturilor sale teatrale şi relevând artistul care se dorea a fi o figură eroică, asemenea personajelor mitologice. Cartea lui Champlin reprezintă o strălucită interpretare dată textelor antice ale lui Tacitus, Suetonius sau Dio Cassius. Stilul abordabil, construcţia inedită a lucrării sunt de natură să cucerească orice cititor, prinzându-l în mrejele unui subiect fascinant. Order Nero Preţ @ RON34,90 Qty: Adauga in cosul de...

Fiorella Nicosia – Monet (Colecţia Adevărul)

Claude Monet este considerat fondatorul impresionismului, curent artistic din ultima parte a secolului al XIX-lea, care şi-a luat numele de la pictura lui Impresie: Răsărit de soare. Născut în 1840 la Paris, Monet şi-a petrecut copilăria în Normandia, în oraşul Le Havre, unde părinţii săi se stabiliseră în 1845. A dovedit de timpuriu interes pentru artele frumoase. În timpul studiilor la şcoala secundară de artă, era cunoscut pentru caricaturile sale în cărbune, pe care negustorii de artă le vindeau la preţuri între 10 şi 20 de franci. În aceeaşi perioadă, l-a cunoscut pe pictorul Eugene Boudin, care l-a obişnuit cu lucrul în aer liber şi cu tehnica picturii în ulei. În 1866, tabloul Camille (Femeie în rochie verde) i-a adus recunoaşterea în lumea artei. Războiul franco-prusac l-a determinat să trăiască o vreme la Londra. A urmat o scurtă perioadă în Olanda, unde a fost suspectat de poliţie pentru spionaj. Valoarea operei sale a fost recunoscută, ca şi cea a altor impresionişti, destul de târziu. Astăzi, pe piaţa de artă, un tablou de Monet este plătit cu sume impresionante. Numai anul trecut, în lunile mai şi iunie, Podul de cale ferată de la Argenteuil şi Bazin cu nuferi au obţinut la Casa de licitaţii Christie’s 36,5 milioane de dolari, respectiv, 80,5 milioane de dolari, record de preţ al artistului. De acelaşi autor Dali (Colecţia Adevărul) Order Monet Preţ @ RON15,99 Qty: Adauga in cosul de...

Jose Freches – Împărăteasca mătăsii. Uzurpatoarea

Numeroase aventuri îi mai aşteaptă pe eroii noştri în acest ultim volum al unei trilogii de o amploare ameţitoare: pentru că refuză să mărturisească unde sunt inestimabilii „Ochi ai lui Buddha”, tânăra creştină Umara este sechestrată de şeful budismului chinez; drăgălaşa chinezoaică Luna de Jad este răpită şi apoi vândută drept concubina unui sultan, foarte departe în vest… Dar într-o buna zi, prin magia Drumului Mătăsii, ei se vor reuni în jurul lui Wuzhao, la curtea Chinei. De acelaşi autor Împărăteasca mătăsii. Acoperişul Order Împărăteasca mătăsii. Uzurpatoarea Preţ @ RON24,90 Qty: Adauga in cosul de...

Tom Holland – Rubicon

Cartea este o cronică socială şi politică vividă a lumii romane, începând cu regii etruşci, prăbuşirea monarhiei şi fondarea republicii, surprinzând triumful şi tragedia Romei Republicane. Această istorie se află parcă sub semnul prezicerilor Sibilei, personaj prezent încă din prima filă. Pentru Tom Holland Rubiconul este un simbol al schimbărilor radicale în istorie, de la cea produsă de Caesar până la Marşul prin Roma al lui Mussolini, sau la schimbările produse după cel de-al doilea război mondial, şi comparaţiile mai pot continua… Roma Republicană se constituie într-o multitudine de Rubiconuri, aflându-se într-o perpetuă schimbare. Autorul povesteşte istoria generaţiei lui Caesar, implicarea în conflicte externe, fiind martori la apusul Republicii şi transformarea sa sângeroasă în Imperiu. Sunt prezentate portretele personalităţilor acelor timpuri: Pompei, Crassus, Sulla, fraţii Gracchus, Cato, Cicero, Cleopatra, Iulius Caesar sau Octavian. Autorul britanic prezintă într-o viziune modernistă, cu un stil jurnalistic, informaţii istorice. În Rubicon sunt redate rivalităţile, decadenţa, catastrofa, intriga, sacrificiul, războiul şi ambiţiile cutremurătoare ale acelei lumi. Cartea este structurată în 11 capitole, având o prefaţă, un tabel cronologic, 9 hărţi, ilustraţii, note, bibliografie şi...

« Older Entries Next Entries »