William Shakespeare – Hamlet. Antoniu şi Cleopatra. Iulius Cezar

Hamlet a fost tipărit pentru prima dată în 1603. Este cea mai mare dramă a lui William Shakespeare. Prinţul Hamlet, un intelectual enigmatic, plânge atât moartea tatălui său cât şi noua căsnicie a mamei sale. Spiritul tatălui său i se arată şi îi spune că Claudius, căsătorit cu regina Gertrude, mama lui Hamlet, l-a otrăvit. Hamlet, fascinat de jocurile crude ale spiritului, jură răzbunare. El pune la cale punerea în scena a unei piese vechi a cărei poveste e similară cu cea a lui Claudius. Purtarea lui Hamlet e considerată o nebunie. El îl ucide pe Polonius, şambelanul curţii, care trăgea cu urechea, aruncându-şi sabia printr-o draperie. Laertes, fiul lui Polonius, se întoarce în Danemarca pentru a-i răzbuna moartea. Ofelia, fiica lui Polonius, îl iubeşte pe Hamlet, dar purtarea sadică şi brutală a prinţului o înnebuneşte. TragediaAntoniu şi Cleopatra” a apărut prima dată tipărită la 1623. Povestea e inspirată din traducerea lui Thomas North din „Viata lui Marc Antoniu” (Plutarch) şi e bazată pe relaţia dintre Marc Antoniu, general al Romei, şi Cleopatra, Regina Egiptului, până la sinuciderea acesteia. Marea dragoste dintre cei doi are nu doar mare implicaţii sitorice, dar şi tragice asupra vieţilor lor. Când află de moartea Cleopatrei, Antoniu consideră că nu mai are nici un motiv să trăiască şi îşi roagă prietenul, Eros, sa îl ucidă. Acesta nu poate, în schimb se sinucide el. Apreciindu-i gestul, Antoniu vrea şi el să se sinucidă, dar nu este în stare… În agonia sa, i se pare că Cleopatra e, de fapt, vie… Tragedia Iulius Cezar se pare ca a fost scrisa la 1599. Ilustreaza complotul împotriva dictatorului roman şi asasinarea acestuia. Shakespeare a scris multe piese inspirate din fapte reale ale istoriei romane. Şi de data aceasta, titlul piesei nu indică personajul principal. Iulius Cezar apare doar între trei scene. Protagonistul este Marcus Brutus, bunul prieten al...

Jules Verne – Insula cu elice

Romanul Insula cu elice a fost publicat prima dată sub formă de foileton, în anul 1895. Ca volum a apărut la sfârşitul aceluiaşi an, cu titlul „L’Île à hélice“, la Editura Hetzel din Paris. În Millard City, singurul oraş aflat pe-o insulă ce pluteşte pe apele Oceanului Pacific, propulsată de elice, trăiesc numai oameni bogaţi consuşi de doi miliardari care-şi dispută întâietatea. Un cvartet francez, alcătuit din Sébastien Zorn (violoncel), Yvernès (prima vioară), Frascolin (a doua vioară) şi Pinchinat (alto), porneşte într-un turneu prin Statele Unite. În drum spre San Diego, cvartetul suferă un accident în urma căruia cei patru membri ai săi sunt nevoiţi să pornească mai departe pe jos. Francezii ajung într-un sat, unde un personaj intrigant, Calistus Munbar, îi invită să susţină o serie de concerte în Millard City. De acelaşi autor Uimitoarele peripeţii ale jupânului Antifer. (Colecţia...

Isaac Asimov – A doua fundaţie

Demult, pe când forţele Imperiului Galactic slăbeau, ameninţând să arunce lumea în bezna ignoranţei şi a barbariei, Hari Seldon, ultimul mare savant al vremurilor sale, a înţeles că numai un bastion al oamenilor de ştiinţă poate să apere cunoştinţele omenirii şi să ţină piept forţelor întunecate. Aşa s-a născut Fundaţia, pe îndepărtata planetă Terminus. Acum, după mulţi ani, Fundaţia zace în ruine, nimicită de un monstru imprevizibil care manipulează voinţa oamenilor pentru a dobândi puterea absolută asupra ultimelor vestigii ale uriaşei împărăţii galactice. Nu-i stă împotrivă decât o legendă care începe să prindă contur pe neaşteptate, spre disperarea savanţilor supravieţuitori care se simt ameninţaţi: se spune că există o a doua Fundaţie, consacrată ştiinţelor mentale, care acţionează pe căi neştiute pentru a împlini profeţiile legendarului Hari Seldon. Până acum, cel mai straşnic păzit secret dintre toate — locul unde se găseşte a doua Fundaţie — a rămas ascuns, însă membrii primei Fundaţii au recrutat-o pe tânăra Arcadia Darell, păstrătoarea unei taine teribile, şi încep căutările disperate şi lupta crâncenă pentru supravieţuire. De acelaşi autor Fundaţia. Fundaţia şi Imperiul (Colecţia...

Jules Verne – Uimitoarele peripeţii ale jupânului Antifer

Multe aventuri, mult umor. Acestea sunt ingredientele esenţiale ale romanelor semnate de Jules Verne. Nici cartea Uimitoarele peripeţii ale jupânului Antifer nu face excepţie, având ca temă vânătoarea de comori. În 1831, bogătaşul egiptean Paşa Kamylk şi-a îngropat comorile în stânca unei insule necunoscute, pentru a le feri de lăcomia familiei sale. Treizeci de ani mai târziu, La Saint-Malo, Pierre Antifer primeşte moştenire de la tatăl său un document ce-i atrage atenţia. Hârtia cu pricina îi aparţinuse chiar Paşei Kamylk, iar acesta i-a oferit-o tatălui lui Pierre în semn de recunoştinţă pentru că acesta i-a salvat viaţa… Documentul se referă la latitudinea Insulei Comorii, urmând ca longitudinea să fie comunicată ulterior, la o dată precisă… Cel care va comunica datele ce indică longitudinea Insulei Comorii este avocatul Ben Omar. Imediat după aflarea veştii, Juhel, nepotul lui Antifer, porneşte în călătoria mult aşteptată spre misterioasa comoară… De acelaşi autor De la Pământ la Lună. (Colecţia...

Sven Hassel – Comisarul. (Colecţia Adevărul)

„Comisarul” – Cu tancul, pe post de şperaclu Şi în „Comisarul”, ultimul din ciclul celor paisprezece romane ale lui Hassel, ororile războiului, imaginile de-a dreptul halucinante nu puteau lipsi („… un tun de 20 mm tuşeşte furios. Obuze mici şi periculoase ricoşează între zidurile caselor, ca şi cum diavolii ar juca ping-pong cu mingi de foc explodânde”). Acestea se estompează însă, pe măsură ce subiectul naraţiunii prinde contur, iar goana după aur, prin imensitatea ţinuturilor Rusiei sovietice, captează total cititorul. Şi cum altfel, când seiful doldora de lingouri este deschis cu lovituri de tun pe post de şperaclu, iar duşmanii ireconciliabili Fritz şi Ivan se despart cinstindu-se cu votcă şi caviar. E greu de spus cât adevăr şi câtă ficţiune se regăsesc în descrierea peripeţiilor ciudatului comando germano-rus spre lingourile din tainiţele închisorii „Vladimir”. Oricum, cartea, toată această aventură fără happy-end, confirmă, încă o dată, locul lui Hassel printre numele de referinţă ale literaturii mondiale. Admiratori şi exegeţi l-au situat lângă Hemingway, Hasek şi Homer, ceea ce a stârnit nu puţine comentarii. Indiferent însă de această poziţionare, Sven Hassel este un scriitor unic. Iar „Comisarul”, cum ar fi spus Legionarul, încheie „en fanfare” ciclul romanelor sale de război. De acelaşi autor Monte Cassino. Lichidaţi Parisul. (Colecţia...