Charles Dickens – Timpuri grele. (Colecţia Adevărul)

Thomas Gradgrind, personajul central al romanului „Timpuri grele“, ar putea fi inspirat de bancherul care îl dispreţuise pe Dickens, considerându-l nepotrivit pentru fiica lui din simplul motiv că nu avea putere financiară şi provenea dintr-un mediu social diferit. Om al realităţii şi al faptelor, Gradgrind consideră că totul, inclusiv fiinţa umană, se cântareşte şi se raportează la o scară de valori foarte exactă. Format într-o epocă în care capitalismul capătă contururi pregnante, el judecă totul în termeni de vânzare-cumpărare şi nu acordă importanţa decât acelor lucruri care contribuie la sporirea averii personale. În acest spirit îşi educă şi copiii, cărora le impune de la vârste fragede să evite visurile şi să se concentreze asupra faptelor concrete. De acelaşi autor Poveste despre două oraşe. (Colecţia...

Karl May – Capcana. Omul cu 12 degete

După ce a absolvit studiile unui colegiu pentru profesori, Karl May a predat atât la Şcoala Europeană de Gramatică din Waldenburg, cât şi în Plauen, oraşul dantelei. Cariera de profesor i-a fost însă întreruptă brusc, în anul 1863, când a fost acuzat de un coleg de cameră că i-a furat un ceas. Deşi Karl May a negat cu vehemenţă furtul, i s-a retras dreptul de a profesa, eveniment care s-a soldat cu o cădere nervoasă a autorului. În următorii ani May a fost acuzat de diferite fărădelegi, provocate de ceea ce astăzi am numi Boala Personalităţilor Multiple. A fost încarcerat de două ori pentru furt şi alte mici fraude. În timpul anilor petrecuţi în închisoare, Karl May a început să scrie, pentru a trece mai uşor peste gândurile negre şi stările de depresie adâncă prin care trecea. Nu este prea greu de ghicit de ce May pledează în fiecare din romanele sale pentru înfrăţire şi înţelegere între semeni, pentru relaţii de prietenie bazate pe încredere şi înaltă ţinută morală. Mai mult, cele mai multe dintre personajelor sale sunt de provenienţă germană, ridicând, astfel, naţionalitatea sa la rang de mândrie absolută. Inspirat de scrierile lui James Fenimore Cooper, Karl May i-a portretizat pe indieni ca pe nişte victime nevinovate ale albilor, fiind văzuţi ca nişte adevăraţi eroi, discret îmbogăţiţi cu elemente mistice. De acelaşi autor Comoara din lacul de argint. (Colecţia...

Vlad Muşatescu – Extravagantul Conan Doi. De-a baba oarba (Colecţia Adevărul)

De-a baba oarba, unul dintre romanele cuprinse în seria Extravagantul Conan Doi, este unul dintre cele mai amuzante volume de întâmplări autobiografice, scrise de Vlad Muşatescu, cu un umor subtil şi plin de un rafinament savuros. Încă de la primul capitol al cărţii, cititorul râde cu poftă când, vrând să-i ia un interviu maestrului, despre a cărui activitate nu are habar, un reporter de televiziune, superficial şi plin de el, pătrunde în casa acestuia, după o întârziere de mai mult de opt ore. Reporterului nici prin cap nu-i trece să se scuze pentru această întârziere, chiar dacă, în tot acest timp, maestrul a stat în aşteptare, îmbrăcat cu hainele pregătite pentru interviu şi nemâncat, de teamă că ar putea fi surprins la masă. După lungi momente de agitaţie şi urlete, unul dintre membrii echipei îl avertizează în treacăt pe maestru că i-au pus o sârmă de rufe la siguranţele de la tabloul electric şi că va trebui să aibă grijă să nu se aprindă toată instalaţia. Cu pantofii şi manşetele pantalonilor pline de apă care se scurge pe covoarele din biroul maestrului, oamenii de televiziune dau startul pentru filmare. După câteva încercări nereuşite de a trage câteva cadre, ajung să se încaiere şi să se lovească între ei, distrugând cu nonşalanţă piesele de mobilier din jur şi uitând motivul pentru care se aflau acolo. Neştiind ce-ar trebui să facă în această situaţie, în care este împins fără voia lui, maestrul se mulţumeşte cu statutul de spectator al haosului creat şi oftează adânc, aşteptând să vadă cum se va termina totul. De acelaşi autor Extravagantul Conan Doi. (Colecţia Adevărul) 2...

Karl May – Comoara din lacul de argint

În anii 1890 Karl May ajunsese la genul de adoraţie din partea publicului, de care azi au parte starurile rock. Un ziar german din 1904 estima încasările autorului la 160.000 mărci germane pe an (aproximativ $ 87.000 de azi). Herman Hesse declara despre talentul lui May: „este cel mai strălucit reprezentant al unui stil de ficţiune cu adevărat original!” În ciuda greşelilor subliniate de specialişti, făcute din lipsa experienţei personale cu Vestul Sălbatic (de pildă a confundat Llano Estacado cu Deşertul Sahara), iubitorii lui Karl May au trecut cu mare uşurinta peste aceste inadvertenţe. Michael Petzel, autorul volumului Karl May in cinematografie, declara: „A creat o dorinţă arzătoare de cunoaştere a vestului în inimile germanilor”. După moartea scriitorului, în 1912, opera sa a continuat să farmece sufletele cititorilor datorită soţiei sale, Klara May, care a avut inspiraţia de a crea editura Karl May, pentru a publica în continuare romanele soţului ei. După aproape 100 de ani de la moartea scriitorului oamenii mai pot încă să beneficieze de geniul marelui scriitor, datorită dragostei şi pasiunii cu care au fost îngrijite ediţiile cărţilor sale. Între 50.000 şi 80.000 de oameni participă anual la festivalul Karl May organizat în oraşul său natal şi peste 600.000 de participanţi ajung anual la festivităţile organizate în cinstea scriitorului din Elspe şi Bad Segeberg. De acelaşi autor Castelul Rodriganda. Piramida Zeului Soare. (Colecţia...

Virginia Woolf – Spre far. Orlando

Spre Far este un roman preponderent autobiografic. Insistând asupra raporturilor interumane, Virginia Woolf subliniază nestatornicia relaţiilor dintre adulţi în comparaţie cu cele ale copiilor, pe care normele sociale, la care se raportează indivizii ajunşi la maturitate, nu îi influenţează în niciun fel. Evenimentele din roman gravitează în jurul familiei Ramsay şi a vizitelor pe care aceasta le face în Scoţia, între 1910 şi 1920. Frumoasa doamnă Ramsay, mamă a opt copii, este renumită pentru plăcerea ei deosebită de a pune oamenii în legătură unii cu alţii. Ea este este o figură aparte prin felul în care reuşeşte să unifice oamenii atât de diferiţi din jurul ei, prin măiestria cu care aplanează conflictele, fiind, chiar şi după moarte, un simbol al frumuseţii şi o forţă reintegratoare, capabilă să deschidă căile de comunicare dintre oameni. În umbra doamnei Ramsay se petrec multe lucruri minunate. Pe lângă nesperate împăcări, după moartea doamnei Ramsay are loc şi plimbarea promisă mezinului familiei la începutul romanului, chiar dacă pentru împlinirea acestui vis a trebuit să treacă zece ani. Prin comparaţie, soţul ei, domnul Ramsay, întruchipează masculinitatea absolută, fiind un egocentrist care manifestă o permanentă nevoie de iubire şi care nu este capabil de comunicare cu semenii. Cele două personaje sunt şi simboluri pe care Virginia Woolf le foloseşte pentru a-şi exprima viziunea asupra existenţei umane şi a valorilor în care crede. De acelaşi autor...