Sven Hassel – Camarazi de front. Batalion de marş. (Colecţia Adevărul)

„Camarazi de front” „Nu mai exista pământ, nici cer, nici soare. Cei morţi erau aruncaţi în aer a doua oară; cei vii se îmbăiau într-o mare de foc…” Dar nu urgia războiului primează în acest volum, ci dramaticele momente trăite de doi dintre camarazii de front ai lui Sven. Locotenentul Ohlsen, în permisie, constată că i-a fost bombardată casa şi că soţia îl înşală fără pic de jenă. Îi este răpit şi copilul, pe care mama adulterină îl aruncase într-o tabară de îndoctrinare nazistă. Debusolat, locotenentul participă la o scabroasă orgie a SS-iştilor, cu incredibile scene de sex şi viol, prilej cu care află că „juninca” e o prospătură, „vaca e o doamnă care a depăşit vârsta matură, şi o iapă e o acrobată care o face în faţa tuturora”. La rândul lui, rănit, Micuţul ajunge pe patul spitalului. Ei bine, acesta se îndrăgosteşte! Chiar se logodeşte cu „Bilă de Seu”, obeza infirmieră şefă. Tot lui, în prima şi singura scrisoare primită, mama, cea care îi dăduse viaţă, îi cere să moară! Încă o poveste de dragoste, incredibilă, întregeşte naraţiunea. Ciudatele personaje implicate vor fi descoperite, cu surprindere, de cititor, căruia Hassel îi transmite un mesaj pe cât de şocant, pe atât de adevărat: „Numele pritenilor le uiţi, pe ale duşmanilor – niciodată!” Batalion de marş În bătaia tunurilor, toţi mor la fel şi nimeni nu e vinovat Kotelnikovo,  Obîlnoe, nu foarte departe de Stalingrad, închisoarea Torgau, bătălia de tancuri de la Lugansk şi un comico-tragic bordel de la Marea Neagră sunt câteva repere ale acestui volum. Sven Hassel descrie în amănunt situaţii limită, de front, insistând, totodată, asupra unor momente aparte din viaţa eroilor săi. Barcelona, bunăoară, referindu-se la Războiul Civil din Spania, constată că, nimic nou sub soare, în bătaia tunurilor toţi mor la fel şi nimeni nu este vinovat. Rând pe rând, Micuţul (care „adoptă” în...

Scott Card Orson – Chemarea Pământului

„O carte excelentă, cu personaje incredibil de reale, intrigă pasionantă şi o abundenţă de răsturnări de situaţie […]. Nu putem decât spera că restul seriei se va ridica la standardul pe care l-a impus până acum.” SFRevu De acelaşi autor...

Sven Hassel – Gestapo. (Colecţia Adevărul)

În acest volum, ritmul scrierii se apropie de cel cinematografic, autorul creând, totodată, o reuşită alternanţă a situaţiilor. Astfel, de la disciplina penitenciară, în fapt o terifiantă batjocură la adresa condamnaţilor, acţiunea este translatată spre o „paranghelie cazonă”. De la arestarea unei bătrânici, care va fi condamnată la moarte pentru ofensă la adresa Führerului, se ajunge la întânirea a doi afacerişti în uniformă – Porta şi trompetul-cavalerist Rudolf Kleber, care, suprem argument, i-a cântat lui Hitler. Trocul cu ţigări cu opiu contra poze porno e savuros,  portretele celor două personaje fiind creionate cu un indiscutabil umor (amintind de Hasek şi al său brav soldat Swejk). Hassel reuşeşte, de asemenea, o paralelă şocantă între teroarea de tip Gestapo şi aceea, cu nimic mai prejos, practicată de NKVD-ul sovietic. Ceea ce îi induce cititorului credinţa că între svastică şi crucea verde a comisarilor sovietici au existat doar deosebiri de nuanţă. Altfel spus, cam aceeaşi Mărie, cu altă pălărie. Alte două personaje care provoacă cel puţin repulsie sunt gardianul şef al închisorii Altona, Stabsfeldwebelul Stalschmidt, şi Standartenfürerul SD Paul Bielert. De acelaşi autor Comisarul. (Colecţia Adevărul) Order Gestapo Preţ @ RON50,00 Qty: Adauga in cosul de...

Charles Dickens – Colindă de Crăciun. (Colecţia Adevărul)

Unchiul Scrooge nu reprezintă numai o tipologie, el este departe de a fi doar avarul pe care spiritul Crăciunului îl modelează, datorită talentului cu care Dickens l-a pus în valoare; unchiul Scrooge este un personaj legendar. De acelaşai autor Colindă de...

Theodor Constantin – Balthazar soseşte luni. (Colecţia Adevărul)

Serviciile de contrainformaţii aşteaptă venirea superspionului Baltazar, căruia i-au pregătit o primire specială. Numai că „ceremonie oficială” a sosirii lui Balthazar este ratată. Sau, altfel spus, dejucată de celebrul şi genialul spion „care încalcă cea mai elementară regulă a meseriei – discreţia – împodobindu-se cu clopoţei şi zurgălăi”, după spusele unuia dintre eroiii cărţii. Asta în ciuda redutabilului cuplu de ofiţeri din contrainformaţii Ducu Mănăilă şi Bogdan Tudoraşcu. Duble, sau chiar triple substituiri de persoane, (s)pioni de sacrificiu şi grăniceri buimaci încurcă iţele acţiunii unui roman poliţist extrem de bine scris, care deschide, practic o sub-serie de cărţi dedicate prinderii (sau nu !) a celebrei figuri cu nume de mag. De acelaşi autor Muntele Morţii. Magdalena de la miezul nopţii. (Colecţia Adevărul) Order Balthazar soseşte luni Preţ @ RON50,00 Qty: Adauga in cosul de...

« Older Entries Next Entries »