Mark Twain – Prinţ şi cerşetor. Wilson Zevzecul

Mark Twain se simţea cel mai bine atunci când se afla în mijlocul prietenilor. Casa lui din Hartford era întotdeauna plină, deoarece gazdele erau mereu bucuroase de oaspeţi, iar stăpânul casei era ca o cascadă de bună dispoziţie căruia îi plăcea să se joace şi să răspândească în jur voioşie. Era tatăl perfect, iar cele două fetiţe ale sale, Susy şi Clara, creşteau într-o atmosferă veselă, alături de părinţi care ştiau să le educe prin jocuri atractive, fără constrângerile epocii. De dragul fetiţelor lui, cărora le plăcea foarte mult să citească tot felul de aventuri năstruşnice, Mark Twain a reluat lucrul la „Prinţ şi cerşetor“, carte pe care o neglijase vreme de trei ani. „Povestea îmi place atât de mult, încât nu vreau să mă grăbesc, ca să n-o termin“, avea să-i mărturisească el unui prieten, încântat de faptul că Susy nu se mai sătura de păţaniile prinţului deghizat în cerşetor şi ale cerşetorului în straie princiare. În vara anului 1880, Olivia, soţia scriitorului, a adus pe lume cel de-al treilea copil al lor, tot o fetiţă, care a primit numele Jane, după mama lui Twain. Având o motivaţie în plus, umoristul a lucrat şi mai intens la povestea „Prinţ şi cerşetor“, care a văzut lumina tiparului chiar înainte de Crăciunul anului 1881, într-o ediţie frumos ilustrată, dedicată celor trei fetiţe ale sale. Susy, Clara, Jane. De acelaşi autor Aventurile lui Tom Sawyer şi Huckleberry Finn. (Colecţia Adevărul) 2...

Vlad Muşatescu – La sud de lacul Nairobi. Expediţia Nisetrul Doi. (Colecţia Adevărul)

Chemat la oaste, recrutului Muşatescu, ostaş din stirpea bravului soldat Svejk, i se încredinţează o misiune de importanţă vitală pentru front: să spele closetele unităţii! Brusc, după numai trei zile de răzbel-vidanjă, recrutul dezertează! Cu act de identitate fals ajunge în sudul Basarabiei, la Borşal, sat nemţesc depopulat. Draga lui Penke (moaşa Paraschiva Zabunov, din satul bulgăresc Tarutino) îşi aminteşte că, înamorată la prima vedere de fercheşul june cam plinuţ, dar plin de păduchi, îl ascunde într-un dulap pentru a-l salva din ghearele poliţiei militare. După 23 august 1945 se repatriază, cu domiciliu provizoriu la Craiova. Andi reuşeşte să publice primul său roman: „La Sud de Lacul Nairobi“ în 1945 la editura „ABC“. Ciudăţeniile inginerului ardelean Titus Ambruş, cu al său Element 93, ce poate declanşa fisiunea nucleară, plus paginile despre rebeliunea legionară nasc abracadabrante aventuri, oricum, de altă factură decât cele din „Operaţiunea Nisetrul 2“ (1987, Editura „Ion Creangă”), cum ar fi aceea cu copaia pe Argeşul copilăriei. De acelaşi autor Unchiul Andi detectivul şi nepoţii săi. Cei trei veseli năpărstoci. (Colecţia Adevărul) Order La sud de lacul Nairobi + Expeditia Nisetrul Doi Preţ @ RON50,00 Qty: Adauga in cosul de...

James Clavell – Changi(King Rat). (Colecţia Adevărul)

King Rat, publicat in 1962, este romanul de debut al lui James Clavell, primul din seria „Saga Asiatică”, deşi acest nume nu va fi atribuit romanelor sale decât după publicarea lui „Shogun”. Volumul se distinge prin nota de incontestabilă autenticitate, fiind bazat pe experienţa personală a autorului. Fiul unui ofiţer in Marina Militară Britanică, Clavell s-a înrolat la 16 ani în Artileria Regală Britanică, pentru a continua tradiţia familiei şi a luptat împotriva japonezilor în Malaezia. Rănit şi capturat, a fost dus într-un lagăr de prizonieri din Insula Java Centrala, după care a fost mutat la închisoarea Changi, de lângă Singapore. „Changi” prezintă istoria deţinuţilor britanici într-o celebră închisoare din Singapore, condusă de japonezi în timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, când principalul bastion britanic în Asia era Singapore. Căderea oraşului a însemnat distrugerea armatei Aliaţilor şi capturarea a peste 15000 de soldaţi. King Rat este povestea prizonierilor din Changi, cel mai vestit lagăr din Asia, o poveste despre lupta pentru supravieţuire, despre prietenie şi ură, într-o lume extrem de dură, dezumanizata, în care numai cei mai puternici rezistă. De acelaşi autor Vârteju. (Colecţia Adevărul) 2...

Vlad Muşatescu – Unchiul Andi detectivul şi nepoţii săi. Cei trei veseli năpărstoci. (Colecţia Adevărul)

Sătul de a mai corecta greşelile ziariştilor, prozatorul Vlad bate la uşa Editurii „Gorjan”. Fură de la patronul Ştefan Gorjan meseria (făcea de toate, pregătea manuscrisele pentru tipar, corecta, redacta etc.) şi intră în afaceri. Ia bani frumoşi pe romane poliţiste traduse, numai că patronul-plagiator Ion Lăzărescu îi cere să fabrice un volum în care Ben Hur să devină „Ben Fur”, în vreme ce pe Edgar Wallace îl botezase pe o copertă „Edgar Vălas”! A renunţat curând, întorcându-se la Craiova, unde, împreună cu librarul Nycki Bădescu, înfiinţează Editura „ABC”. Aici îşi publică primele cărţi pentru copii: „Bobby Felix Făt-Frumos şi motocicleta BMW”, „Pogonici Ariciul” şi „Magdalena şi Târţoi”. Peste ani, dom` Vlad publică alte două cărţi pentru copii – „Unchiul Andi-detectivul şi nepoţii săi”(1982) şi „Cei trei veseli năpârstoci” (1985), în care, alături de Biba, Babane şi Bibanu, se copilăresc trabantista Tanti Raliţa şi nevasta personală, bulgăroaica Penke. Penke, „cea cu glas de argint”, nonagenară în iunie 2008, zice că s-au văzut, plăcut şi luat în 1942, dar e mult de-atunci, iar Măiestrică al ei n-a stat niciodată bine cu cifrele. Mai ales când număra banii, mai mereu lipsă! De acelaşi autor Contratimp. (Colecţia...

Dinu Săraru – Dragostea şi Revoluţia

Publicată prima dată la 1981, trilogia lui Dinu Săraru „Dragostea şi Revoluţia” cuprinde volumele „Toamna roşie”, „Cei care plătesc cu viaţa” şi „Speranţa”. Şi în acestea, personaje principale sunt ţăranii. Problema colectivizării l-a urmărit pe autor, aşa cum declarase chiar el, în permanenţă: „Mă duceau la exasperare imaginile din literatură în care ni se descria un ţăran continuu fericit şi care nu mai ştia ce să facă de bucurie că a venit în sfârşit revoluţia socialistă să-l invite la colectivizare ca la o serbare”. Autorul, se întreabă meditativ, pentru a stârni parcă în cititor conştiinţa neamului: „Cine stabileşte şi cine măsoară hotarele vârstei şi ale vârstelor? Cine poate decide când începe, când poate să înceapă şi când se încheie marea iubire? Şi când avem, şi când nu avem dreptul la ea?”. Trilogia „Dragostea şi Revoluţia” a fost incomodă nu doar înainte de 1989, dar şi după, căci a fost distrusă, chiar arsă, încercându-se astfel scoaterea ei din memoria literaturii. Chiar şi aşa, Dinu Săraru mărturiseşte că nici în acest caz nu s-a simţit obligat să schimbe măcar un cuvânt sau o virgulă din manuscrisul original; aşadar şi aceste volume, precum întreaga sa operă, şi-au păstrat integritatea. „Dragostea şi Revoluţia” este, din 1984, nu doar un titlu de carte, ci şi de film, căci ideea cărţii l-a inspirat pe regizorul Gheorghe Vitanidis. De acelaşi autor Nişte ţărani. (Colecţia...

« Older Entries Next Entries »