Darren Shan – Ucenicul vampirului

25.00 – 5.00 Lei Darren Shan era doar un baiat ca oricare altul – până cand a vizitat Circul Ororilor. Acum, în timp ce se chinuie să facă faţă noii sale existenţe ca ucenic al vampirului, încearcă disperat să rezişte singurului lucru care îl poate ţine în viaţă… sângele de om. Dar o înfioratoare întâlnire cu omul-lup i-ar putea da toate planurile peste...

Marin Preda – Delirul

În Delirul confruntarea cu fatalismul istoriei, în viziunea lui Lev Tolstoi, este o temă la vedere, o temă recurentă. La fel ideea lui Preda despre rolul personalităţii (bune sau rele) în istorie. Un individ demenţial, plasat în structurile puterii, poate provoca un dezastru uman, zice prozatorul, cu referire la Hitler. Adăugând: iar dezastrul este contagios, răul în istorie se răspândeşte ca o molimă, în fine, o decizie luată în cabinetul lui Hitler are efecte dezastruoase într-un sat pierdut în Câmpia Dunării… Delirul este un roman substanţial – cum am scris la apariţia lui şi cum cred şi azi, după 35 de ani –, nu un mare roman (ca Moromeţii şi Cel mai iubit dintre pământeni), dar un roman curajos, cu scene formidabile (povestea de iubire rustică de la început), bine lucrate, uneori foarte subtile (ezitările medicinistei Luchi, sinceritatea ei derutantă) şi, în genere, Delirul mi se pare şi azi, când îl recitesc, o carte care îşi asumă o temă gravă: cum trec trei-patru tineri printr-o mare tragedie a istoriei. Citind-o, cititorul trece, oricum, bine, satisfăcut, gânditor, neliniştit, uneori sedus de profunzimile creaţiei romaneşti din interiorul unei istorii imposibile. De acelaşi autor Moromeţii. Vol...

Marin Preda – Moromeţii. Vol II


Warning: Illegal string offset 'description' in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-content/plugins/eshop/eshop-add-cart.php on line 69

Warning: Illegal string offset 'sku' in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-content/plugins/eshop/eshop-add-cart.php on line 70

Warning: Illegal string offset 'optset' in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-content/plugins/eshop/eshop-add-cart.php on line 72

Warning: Illegal string offset 'products' in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-content/plugins/eshop/eshop-add-cart.php on line 228

Warning: Illegal string offset 'option' in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-content/plugins/eshop/eshop-add-cart.php on line 228

Warning: Illegal string offset 'products' in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-content/plugins/eshop/eshop-add-cart.php on line 229

Warning: Illegal string offset 'price' in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-content/plugins/eshop/eshop-add-cart.php on line 229

Warning: number_format() expects parameter 1 to be double, string given in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-includes/functions.php on line 270

Warning: Illegal string offset 'shiprate' in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-content/plugins/eshop/eshop-add-cart.php on line 273

Warning: Illegal string offset 'description' in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-content/plugins/eshop/eshop-add-cart.php on line 274

Warning: Illegal string offset 'sku' in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-content/plugins/eshop/eshop-add-cart.php on line 275
Tema centrală în Moromeţii ar fi libertatea morală în lupta cu fatalităţile istoriei. Ea este anunţată de prozator într-o frază liminară, programatică, de care s-a făcut în interpretarea critică mai mult caz: „În Câmpia Dunării, cu câţiva ani înaintea celui de-al Doilea Război Mondial, se pare că timpul avea cu oamenii nesfârşită răbdare; viaţa se scurgea aici fără conflicte mari.“ Ceea ce urmează în roman contrazice această imagine. Timpul este viclean, răbdarea nu e decât o formă de acumulare pentru o nouă criză. La sfârşit, când drama Moromeţilor este narată şi, prin ea, imaginea vieţii liniştite spulberată, prozatorul revine asupra notaţiei de început: „Timpul nu mai avea răbdare.“ Este una dintre multele imagini ale simetriei în literatura lui Marin Preda, plină de evoluţii închise, de ample mişcări în cerc, şi vrea să dea o idee despre rotaţia procesuală a vieţii după o lege statornică şi misterioasă care acţionează şi în natură. Chiar demersul epic se înscrie în fatalitatea acestei repetiţii. De acelaşi autor Moromeţii. Vol I Order @ RON Qty: Adauga in cosul de...

Marin Preda – Moromeţii. Vol I

Scriind, totdeauna am admirat ceva, o creaţie preexistentă, care mi-a fermecat nu numai copilăria, ci şi maturitatea: eroul preferat, Moromete, care a existat în realitate, a fost tatăl meu. Acest sentiment a rămas stabil şi profund pentru toată viaţa, şi de aceea cruzimea, cât şi josnicia, omorurile şi spânzurările întâlnite des la Rebreanu şi Sadoveanu şi existente, de altfel, şi în viaţa ţăranilor nu şi-au mai găsit loc şi în lumea mea scăldată în lumina eternă a zilei de vară. În realitate, în amintire îmi zac fapte de violenţă fără măsură şi chipuri întunecoase, infernale, dar până acum nu le-am găsit un sens… Poate că nici nu au!? MARIN PREDA Tatăl real pe care îl invocă în fragmentul citat mai înainte este, desigur, un simbol al acestei lumi scăldate în lumina eternă a zilei de vară, dar Ilie Moromete, varianta lui din roman, este creaţia ficţiunii epice, este un veritabil erou de roman. Nu ştiu şi, până la urmă, nici nu interesează aproape deloc dacă scriitorul a pornit de la un prototip sau l-a inventat pur şi simplu. Importantă, cu adevărat, este doar veridicitatea lui literară. Şi la acest capitol lucrurile sunt clare în Moromeţii I-II: Ilie Moromete este un personaj memorabil, un personaj care a coborât din carte în viaţă cu identitatea dată de Marin Preda. Aşa se întâmplă de regulă cu personajele din marile romane ale literaturii… De acelaşi autor Marele singuratic Order Moromeţii. Vol I Preţ redus @ RON11,00 Qty: Adauga in cosul de...

James Fenimore Cooper – Ultimul mohican. Vol.1

„În aceste clipe de învălmăşeală, Magua îşi duse mâinile la gură şi scoase fatalul şi înfricoşătorul strigăt de luptă. Toţi indienii, răspândiţi pe unde erau, îl repetară, şi pe toată liziera pădurii răsunară urlete înfiorătoare. Într-o clipă, cu iuţeala cailor de curse cărora li se deschide bariera, aproape două mii de sălbatici ţâşniră din pădure şi se repeziră cu furie asupra ariergărzii armatei engleze ce se mai afla în câmpie şi asupra grupurilor răzleţe care o urmau la mică distanţă… Moartea secera pretutindeni, cu înfăţişarea ei cea mai hidoasă. Rezistenţa unora nu făcu decât să întărâte furia ucigaşilor, care loveau chiar când victimele lor nu mai erau în stare să le simtă loviturile. Sângele curgea în şuvoaie şi această privelişte înfierbântase atât de cumplit mânia barbarilor încât unii dintre ei îngenuncheau şi-l beau cu o plăcere infernală… Strigăte, gemete, plânsete şi blesteme se amestecau cu răcnetele indienilor.” De acelaşi autor Ultimul mohican. Vol.2 Order Ultimul mohican. Vol.1 Preţ @ RON6,00 Qty: Adauga in cosul de...

« Older Entries Next Entries »