Securitatea nu i-a scris cărţile lui Marino

Ne tot întreabă lumea de ce nu comentăm articolul din Evz care încearcă printr-o manipulare dolosivă să ni-l prezinte pe Adrian Marino, colaborator al Securităţii. La iniţiativa lui Ovidiu Şimonca ne-am dat mai mulţi cu părerea în Observatorul cultural. S-a scos din arhive un dosar. Şi? Dar câţi dintre intelectualii publici de acum pot jura cu mâna pe Biblie că nu au fost colaboratori ai poliţiei politice? Nu citim documente din arhive despre tinereţea lor deloc revoluţionară, pentru că probabil mai sunt agenţi de influenţă şi acum. Adrian Marino a reuşit să-şi desăvârşească „Opera“, fără a beneficia de vreun ajutor. Că a fost plecat în străinătate, fiind un intelectual agreat, se poate înţelege. Dar dosarul scos atât de rapid de la naftalină pare suspect.  Plus că nu există nici un angajament. Faptul că acesta a ieşit la suprafaţă din tenebrele trecutului demonstrează că autorul şi după moarte deranjează. Acum, nu se mai poate apăra. Acuzatorii săi pot spune orice. Trăim vremuri aprinse. Oamenii sînt judecaţi până şi după moarte, cînd există un singur judecător suprem. Mi se pare o mârşăvie, mai ales că nu există nici o dovadă în pseudo-investigaţia din Evz că şi-ar fi turnat colegii. Că a povestit, e o altă poveste. În logica strâmbă a faptelor, Corneliu Coposu, cel care trebuia să scrie şi ce a mâncat de dimineaţă, la prânz şi seara, a fost un turnător. E clar că Marino, pentru a putea pleca în străinătate, a trebuit să fie gentil. Dar gentileţea nu ajută la scrisul unei opere. Faptul că cineva nu l-a împiedicat să plece, nu înseamnă implicit că l-a ajutat. Cărţile lui nu au fost influenţate de Securitate.   Fac o confidenţă, pentru prima oară în public. Tatăl meu, pe vremea comunismului, era medic al unei renumite echipe de fotbal din România. Pentru a primi viză de Occident, nu trebuia să refuze...

Adrian Enciu – Tehnici contabile în societăţile bancare

Societăţile bancare şi creditul s-au dovedit a fi în ultimul timp una dintre pârghiile care au permis societăţi româneşti sa evolueze, care au susţinut creşterea economică şi au dus la îmbunătăţirea nivelului de trai. Pe de altă parte, în condiţii nefavorabile, o astfel de pârghie cu o funcţionalitate redusă poate să genereze un efect contrar asupra întregii societăţi. De aici, importanţa cunoaşterii sistemului bancar şi înţelegerii mecanismelor care îl guvernează, pentru a permite actorilor economici, dar şi populaţiei să evalueze mai bine rolul pe care băncile îl pot juca în evoluţia lor. Problematica contabilă în societăţile bancare depăşeşte rutina unor simple înregistrări, ea implicănd o mare parte din personalul „necontabil” al băncii, fiind în acelaşi timp parte a procesului decizional în managementul bancar. Order Tehnici contabile în societăţile bancare Preţ @ RON0,00 Qty: Adauga in cosul de...

Louisa May Alcott – Micuţele doamne

În America secolului al XIX-lea, băieţoasa Jo, frumoasa Meg, timida Beth şi Amy cea romantică trebuie să se îngrijească de întreaga casă în vreme ce tatăl lor este plecat la război. În acelaşi timp, lupta să fie mai bune şi să devină din fetiţe, adevărate micuţe doamne. Oricât de dificile ar fi aceste lucruri, surorile March sunt sprijinite de înţeleapta lor mamă şi legate de o dragoste de nezdruncinat. Order Micuţele doamne Preţ @ RON54,90 Qty: Adauga in cosul de...

Busuioceanu Onica – Dragă Walter…

Numele Oana Busuioceanu a apărut pe mai bine de 20 de volume publicate în anii ’60–’80 la Editura pentru Literatură şi Artă, Univers, Minerva sau Meridiane. Fiica lui Alexandru Busuioceanu, cunoscutul istoric al artei, poet şi universitar stabilit în 1945 la Madrid, semna nu numai traducerea din italiană ori spaniolă, ci şi aparatul critic al acestor volume. În urma înăspririi regimului editurilor sub Ceauşescu, Onica Busuioceanu, care nu era dispusă să facă vreun compromis cu puterea comunistă, fuge în Occident; stă o vreme într-un lagăr de refugiaţi politici din Italia şi în 1985 ajunge în Statele Unite, la Los Angeles. Profesional, Onica se impune până la urmă în America, dar financiar nu reuşeşte niciodată să atingă un echilibru. Şi aici intervine întotdeauna, salvator, un om cu care nu s-a întâlnit faţă în faţă decât o dată: Walter Biemel, născut într-o familie germană din Braşov, student al lui Heidegger în anii 1942-1944, distins universitar specializat în fenomenologie şi filozofia artei. Walter, căruia ea i se confesează în lungi scrisori, este cel care o ajută deopotrivă material şi sufleteşte, pentru că Onica e foarte singură în exil. Walter este binefăcătorul ei până la moarte (2007) şi chiar dincolo de moarte – dovadă cartea aceasta. „Dragă Walter, eşti un om extraordinar! Nu e destul că eşti generos şi săritor, dar mai ai şi darul de a intui exact momentul în care cineva are mare nevoie de ajutor… Cum faci de ghiceşti tocmai momentul critic şi oferi ajutorul tău cu un ceas înainte, aşa încât nu numai că-l scoţi pe celălalt din impas, dar îi scuteşti şi angoasa?“ – scria Onica de la Hollywood în iulie 1985. „Relaţia mea cu ea, una cu totul deosebită, nu e uşor de descris. A fost vorba de o afecţiune adâncă, probabil în prelungirea admiraţiei pe care i-am purtat-o mamei ei, faţă de care am nutrit un...

Andrei Pleşu – Note, stări, zile (1968-2009)

„De ce am decis să public această carte? Pentru că îmi fac iluzia că nu eu sunt prezent în paginile ei. Prezent e un ins care, între 19 şi 60 de ani, a traversat (şi traversează încă) un episod de Bildung, adică de instrucţie şi formare. În definitiv, ceea ce ofer este istoria fragmentară a unui auto-didact. Ea poate interesa, cred, o categorie de cititori (mai ales tineri) aflaţi în căutarea unui drum, a unui orizont de interogaţie şi de lectură care se alcătuieşte, în fond, de la sine, prin întâlniri modelatoare, curiozităţi, obsesii, şanse şi neşanse existenţiale, candori şi eschive, oportunităţi provocatoare, surprize şi inerţii. Dincolo de vremuri, mai mult sau mai puţin apăsătoare, dincolo de accidente şi precarităţi autobiografice, dincolo de limitele şi derapajele personale, un asemenea drum este posibil şi merită asumat. Asta e tot. Nu vreau să demonstrez, prin paginile care urmează, nimic altceva. Nu mă propun ca model, ci ca studiu de caz. M-aş bucura, fireşte, ca cititorul să dea, din când în când, şi peste vreun gând stimulator sau peste vreo formulare izbutită: să cadă pe gânduri, sau să se amuze. Dar rostul textului e, primordial, unul al însoţirii amicale, al unei sugestii de traseu spiritual in dürftiger Zeit, adică în vremuri de cumpănă, cum sunt, de fapt, toate vremurile. Mă expun, ca să mă alătur tinerilor (dar şi celor mai puţin tineri) care se simt încă nesiguri de ei, încă tatonanţi, orgolioşi, dar timizi, harnici şi leneşi deopotrivă. Le propun, ca temă de reflecţie, propriile mele ambiţii, neputinţe, experienţe şi speranţe. Şi câte ceva din lucrurile care mi-au ieşit în cale, de-a lungul a patruzeci de ani de itineranţă.“ (Andrei PLEŞU) De acelaşi autor Pitoresc şi melancolie Despre frumuseţea uitată a vieţii Note, stări, zile (1968-2009) Pitoresc şi melancolie Obscenitatea publică Limba păsărilor Despre îngeri Minima moralia   Order Note, stări, zile...