Napoleon Hill – De la idee la bani

De la idee la bani a învăţat în fiecare an milioane de oameni, paşii simpli pentru realizări înalte şi independenţă financiară. Mai mult decât o lucrare motivaţională, cartea este o referinţă biografică şi istorică, relatând viaţa, mediul şi filozofia de succes ale lui Napoleon Hill. Cea mai mare valoare a acestei cărţi nu constă numai în succesul financiar. Poate ajuta pe ORICINE să primească ceea ce îşi doreşte de la viaţă. De acelaşi autor Foloseşte-ţi mintea pentru a te...

Bill Quain – 10 reguli de încălcat. 10 reguli de urmat

Bill Quain este un model de succes nu doar prin realizările sale de la catedră sau financiare. El şi-a câştigat un spirit liber şi întreprinzător depăşind handicapuri pe care foarte mulţi dintre noi nu reuşesc să le învingă. Poate tocmai din acest motiv lectura acestei cărţi poate fi şi pentru dumneavoastră un pas către ţelul mult visat. Pentru a deveni responsabili de propriul destin este timpul să renunţăm la unele dintre vechile obiceiuri ineficiente. Dar şi să ne creăm singuri altele noi. Nu intâmplator, cartea începe cu cele zece reguli pe care este nevoie să le încălcăm. Ele nu sunt decât clişee vechi, care ne trag înapoi. Cele zece reguli de urmat propuse de Bill Quain, rezultate dintr-o rodnică experienţă de viată ne pot conduce spre libertatea financiară şi sufletească. Ele au la bază două criterii simple: să funcţioneze şi să ne ajute să avansam. Regulile sunt făcute pentru a vă ajuta să deveniţi căpitanul propriului vas. De acelaşi autor Câştigă timpul de partea...

Dean Ornish – Dragoste şi supravieţuire. Relaţiile bune vă conferă sănătate şi o stare de bine

„În cartea de faţă prezint dovezile ştiinţifice, tot mai numeroase, culese din propriile mele cercetări şi din studiile altor persoane care mă îndreptăţesc să cred că dragostea şi intimitatea sunt printre cei mai importanţi factori când e vorba despre sănătate şi boală, chiar dacă această idee este în mare măsură ignorată de comunitatea medicală. Trecând în revistă vasta literatură ştiinţifică privitoare la acest subiect, voi descrie limitările ştiinţei în documentarea şi înţelegerea întregii game a acestor implicaţii asupra sănătăţii şi mai ales asupra lucrurilor care adesea ne aduc bucurie, dând valoare şi sens vieţii noastre.“ Dr. Dean Ornish Order Dragoste şi supravieţuire. Relaţiile bune vă conferă sănătate şi o stare de bine Preţ redus @ RON22,00 Qty: Adauga in cosul de...

Ludmila Patlanjoglu – Regele Scamator. Ştefan Iordache

Jocul cu viaţa.. Jocul cu arta! Jocul cu moartea? cu desene de Sorin Ilfoveanu, oferite de pictor prietenului său Ştefan Iordache „Bre muică, tu scamatoriu o să te faci!“ Mamă-mare, de acolo, pe unde oi fi, să ştii că zicerea matale, care acum parcă îmi sună un pic şi a blestem, s-a împlinit. Ştefan Iordache Order Regele Scamator. Ştefan Iordache Preţ redus @ RON45,00 Qty: Adauga in cosul de...

Theresa Cheung – Dieta cu suc de lămâie. Slăbiţi rapid şi arătaţi excelent

Suntem conştienţi de faptul că sănătatea este un capital care trebuie păstrat, că actualul stil de viaţă este răspunzător de suferinţele fizice, că sufletul şi trupul nu sunt entitaţi ce trebuie luate separat, că legătura omului cu universul este importantă pentru regăsirea echilibrului psihic, fizic şi spiritual. Căile medicinei clasice se îmbogăţesc, viziunea asupra bolii şi bolnavilor se schimbă, iar informaţia constituie un aspect important al profilaxiei medicale. Colecţia „Să fii sănătos“ deschide publicului noi căi pentru a întelege de unde vine boala, cum se poate vindeca şi mai ales ce poate face pentru menţinerea sănătăţii şi pentru a se bucura pe deplin de viaţă. Autoarea vă propune o metodă foarte simplă şi sigură de detoxifiere a organismului şi de scădere în greutate. Punând în aplicare sfaturile sale, veţi descoperi că, pentru a slăbi, nu este nevoie să vă înfometaţi, ci doar să profitaţi din plin de proprietăţile naturale ale sucului de lămâie. Dieta de şapte zile şi planul de exerciţii asociat acesteia vor favoriza eliminarea toxinelor de către ficat, întărirea sistemului imunitar şi absorbţia de către organism a cantităţilor de nutrienţi şi de vitamina C necesare, dar mai ales o pierdere în greutate permanentă, care nu vă va afecta starea de sănătate, precum dietele care promit o slăbire drastică în doar câteva zile. Veţi pierde rapid şi fără efort din greutate şi veţi arăta grozav, iar sănătatea dvs. va fi mai bună decât oricând! Order Dieta cu suc de lămâie. Slăbiţi rapid şi arătaţi excelent Preţ @ RON20,00 Qty: Adauga in cosul de...

« Older Entries Next Entries »