Des MacHale – Antologie de vorbe de duh

Specia colecţionarilor e îndeobşte suspectă. Îţi vine greu să întreţii raporturi fireşti cu un ins stăpânit de vocaţia arhivei. Indiferent dacă respectivul adună fluturi, scoici, tricouri de fotbalişti sau capace, un semn de întrebare tot rămâne. Există însă şi excepţii, dintre care unele chiar simpatice. Este cazul lui Des MacHale, care a strâns între coperte o antologie de citate trăsnet, cu pendulare între umorul involuntar şi replica sfichiuitoare. Caleidoscopul atrage atât prin semnăturile dinăuntru, cât şi prin largheţea domeniilor. Printre autori se numară, de-a valma, Groucho Marx şi Roger Scruton, Salvador Dali şi Ilie Nastase, Peter Ustinov şi Ronald Reagan, Emile Zola şi Dean Martin, Max Beerbohm şi Cassius Clay. Panseurile lor sunt delicioase şi invită nu la zâmbet, ci direct la hohot. Un exemplu? Sa cităm la întâmplare: „O cunosc pe Doris Day dinainte de a fi virgină“ (Groucho...

Woody Allen – Anarhie pură

Sam, ai parfumat prea tare pantalonii”. Sau „A greşi e omeneşte — a pluti, divin.” Sau „Exerciţii de gimnastică, existenţa otrăvită, ultima dublă”. Titluri care intrigă, fără îndoială. Totodată, însă, texte scrise aparent în joacă de un autor dotat cu o imaginaţie febrilă şi purtat de o frenezie asociativă peste medie. Anarhie pură conţine optsprezece proze, dintre care opt sunt publicate în premieră. Din fiecare răsare un Woody Allen hâtru, alert şi irezistibil. Un geniu comic gata să condimenteze pagina, să-şi contrarieze criticii şi să-şi rasfeţe cititorii. Un scriitor pentru care vorba de duh e moneda curentă. Un virtuoz al genului parodic, pe care nu poţi să-l imiţi şi n-ai cum să nu-l observi. de acelaşi autor: Apărarea invocă...

Péter Esterházy – Un strop de pornografie maghiară

Romanele lui Peter Esterhazy au fost traduse în peste 20 de limbi şi au fost încununate cu premii prestigioase, printre care Premiul Naţional al Austriei pentru Literatura Europeană, Premiul Herder şi Premiul Grinzane Cavour. Satira virulentă a comunismului, Un strop de pornografie maghiară pune sub lupă, in tonalităţi umoristic-groteşti, descompunerea morală, minciuna, oportunismul, tarele unui regim aflat într-un declin ireversibil. Nu senzualitatea şi lascivitatea nefericitelor personaje care bântuie paginile romanului, ci comunismul în întregul lui reprezintă adevărata pornografie a societăţii maghiare din anii ’70 şi ’80 ai secolului trecut. de acelaşi autor: Privirea contesei Hahn-Hahn O femeie Harmonia caelestis  ...

John Updike – Teroristul

Cel mai recent roman pe care il semneaza Updike, Terrorist (Teroristul — 2006), abordeaza un subiect pe care lumea contemporana l-a descoperit in intreaga lui complexitate de-abia in ultimul deceniu. Updike recunoaste ca alegand o asemenea tema actuala si controversata si-a „riscat pielea”, dar, dupa cum tot el ne spune, „aceasta este, de fapt, menirea scriitorului”. Riscul a meritat sa fie asumat: Teroristul a fost deja tradus în treizeci si sase de limbi. Ahmad — un adolescent american provenind dintr-o familie mixtă destrămată (mama e de origine irlandeză, iar tatăl egiptean şi-a părăsit familia la scurt timp după naşterea fiului), devine adept al Islamului la doar unsprezece ani. E hotărât sa urmeze „Calea cea Dreaptă”, dar se simte ameninţat de hedonismul şi materialismul oraşului în care trăieşte, un satelit al New Yorkului, devastat de recesiune. Nimeni nu îl poate abate pe Ahmad de la drumul ales, nici mama lui, o femeie ce nu poate suplini, oricât de mult şi-ar dori-o, absenţa tatălui, nici dezabuzatul profesor Jack Levy, care încearcă să îi deschidă adolescentului ochii asupra şanselor lui de viitor, nici frivola, dar fragila Joryleen, colega lui de clasă. Iar acest drum îl poate duce spre nimicire şi moarte, căci Ahmad din Teroristul va fi atras într-un complot monstruos. de acelaşi autor: Rabbit e...

Dave Eggers – Să te ţii alergătură!

Tinerii Will şi Mana sunt putrezi de bogaţi. Au în buzunare 38 000 de dolari câştigaţi cu uşurinţă, astfel că se hotărăsc să-şi ia o săptămână de vacanţă şi s-o porneascaănu în jurul lumii, cum se obişnuieşte, ci în zigzag pe patru continente să-şi împartă averea cu cine s-o nimeri. Nu prea ştiu nici ei ce-i îndeamna să facă asta, dar simt nevoia irepresibilă de a-şi pune planul în aplicare. Poate se simt împovăraţi de amintirea prietenului lor Jack, mort într-un groaznic accident de maşină, sau poate că adevăratul motiv le va apărea limpede mai târziu. Însă deocamdată planurile cu grijă chibzuite le sunt date peste cap la orice pas şi fiecare nouă zi le rezervă o altă surpriză. Aşa că, neavând de ales, tinerii se plimbă cu taxiul, îşi pierd vremea prin baruri suspecte din cartiere rău famate, se întâlnesc cu femei uşoare şi lasă bacşişuri regeşti pe unde trec. Şi cu toate astea, locuitorii din Senegal până-n Cuernevaca nu le sunt deloc recunoscători, nu par impresionaţi de mărinimia lor, necum de sclipiciul strident al societăţii de consum americane. Astfel Will şi Mana află cu stupoare nedisimulată că lumea e mult mai mare decât se vede înaintea ochilor, mai bizară şi mai plină de aventuri decât şi-ar fi putut imagina vreodată. Order Să te ţii alergătură Preţ @ RON29,00 Qty: Adauga in cosul de...

« Older Entries Next Entries »