Rene Remond – Privire asupra secolului

În momentul în care secolul XX intra în trecut, René Rémond arunca o privire înapoi şi încerca să aprecieze ceea ce adusese acesta omenirii. Iată un secol de fier în care oroarea a atins în anumite momente proporţii nemaiîntâlnite: două conflicte mondiale, genocidul poporului evreu, universul Gulagului, discreditarea ideologiilor care aveau pretenţia de a dezvălui sensul istoriei, proliferarea regimurilor totalitare. Dar acest secol se reduce oare la această enumerare copleşitoare de crime şi atrocităţi? El e şi secolul în care omul a cucerit spaţiul, a descoperit secretele materiei, a explorat genomul, a prelungit durata vieţii. El s-a încheiat cu victoria democraţiei, ale cărei principii păreau să beneficieze, de acum înainte, de un consimţământ aproape universal. La scara planetei, sentimentul responsabilităţii comunităţii mondiale tinde să aibă întâietate faţă de suveranitatea statelor. Conştiinţa morală, devenită mai exigentă, condamnă astăzi ceea ce tolera ieri şi legitima alaltăieri. Atentatele din 11 septembrie 2001 şi războaiele din Afganistan şi din Irak să fi repus în discuţie această viziune optimistă? Nu, susţine René Rémond într-o postfaţă scrisă pentru această nouă...

Eiji Yoshikawa – Taiko

O poveste cutremurătoare şi fascinantă despre Japonia feudală, semnată de autorul bestsellerului Musashi. Taiko este o amplă frescă istorică în care sunt urmărite vieţile unor personaje cu un impact semnificativ asupra destinului ţării lor. Spre mijlocul secolului al XVI-lea, odată cu prăbuşirea shogunatului Ashikaga, Japonia se transformase într-un uriaş câmp de luptă. Seniorii rivali concurau pentru supremaţie, dar dintre ei s-au evidenţiat trei mari personalităţi, mânate de aceeaşi pasiune de a controla şi unifica Japonia: Nobunaga – repezit, decis, brutal, Hideyoshi – încrezător, subtil, complex, şi Ieyasu – calm, răbdător,...

Jorge Luís Borges – Arta poetică

Cum nu ar fi putut fi inventat decât de el insuşi, Jorge Luís Borges trebuie că a existat. Astfel, cel mai semnificativ scriitor în limba spaniola de la Cervantes, Borges este, împreuna cu Trakl, Proust, Kafka, Th. Mann, Joyce şi Garcia Marquez, unul din autorii în lipsa cărora secolul XX ar trebui uitat mai repede. Probabil cel mai influent autor al ultimilor cincizeci de ani, acest orb clarvăzător ca Homer şi Joyce îşi datorează faima stilului şi inteligentei sale unice. Molipsitoarea sa Arta poetică este o introducere succintă şi delicată în arabescurile literaturii; ea denotă o cultură inuman de profundă şi extinsă pe care cititorul nici nu are de ce şi nici nu o poate ocoli citind-o. Dacă puţini scriitori de-a lungul istoriei au fost atât de învăţaţi ca Borges, nici unul dintre ei nu şi-a purtat greutatea ştiinţei lor cu atâta uşurinţă şi atât de umil. (New Yorker) De acelaşi autor Texte...

Rene Girard – Despre cele ascunse de la întemeierea lumii

Textele prezentate în această lucrare sunt rezultatul cercetărilor efectuate la Cheektiwaga în 1975 şi 1976 şi la Johns Hopkins în 1977. Aceste texte au fost apoi refăcute şi completate cu unele scrieri anterioare ale lui René Girard, intercalate pe alocuri, în principal extrase ale unei discuţii reproduse în revista Esprit în 1973, ale unui eseu intitulat „Malédictions contre les pharisiens“, apărut în Bulletin du Centre protestant d’études din Geneva şi din „Violence and Representation in the Mythical Text“, publicat în MLN în decembrie 1977. Mitologia, religia, cultura în general, chiar şi gândirea omenească, se nasc dintr-un linşaj real, un omor ritualic ce capătă virtuţi întemeietoare, dar care rămâne ascuns şi camuflat sub transfigurări fictive. Pe acest “principiu victimar” îşi clădeşte René Girard “antropologia victimară” (aici, într-o discuţie cu Jean-Michel Oughourlian, neuropsihiatru şi psiholog, şi cu Guy Lefort, medic psihiatru), străduindu-se să capteze vocea mută a victimelor ispăşitoare şi adevărul lor ostracizat “de la întemeierea lumii”: “Dacă violenţa este subiectul oricărei structuri mitice şi culturale, Cristos este singurul subiect care scapă acestei structuri, pentru a ne elibera de sub stăpânirea ei. Numai această ipoteză ne permite să înţelegem pentru ce este prezent în Evanghelii adevărul victimei ispăşitoare şi pentru ce acest adevăr permite deconstruirea tuturor textelor culturale, fără nici o excepţie”, susţine antropologul de la Stanford, supunând textul neotestamentar celei mai revoluţionare exegeze a timpurilor...

Octavian Saiu – În căutarea spaţiului pierdut

Lectura unei cărţi dă naştere unui spaţiu interior şi eliberează cititorul de conjuncturile realităţii, dar «lectura» vie a teatrului se poate naşte numai în spaţiul deplin al spectacolului. Un spaţiu teatral nu se lasă contemplat de la distanţă, ca o galerie de tablouri sau ca o instalaţie. El poate fi înţeles doar prin prezenţa celui care-şi doreşte să-i afle tainele. Într-o înregistrare video, spaţiul unui spectacol e un surogat vizual, pentru că – oricât de fidelă ar fi imaginea surprinsă de cameră – îi lipsesc ecourile, freamătul, schimbul de energii între scenă şi sală, între actor şi spectator. Spaţiul teatral, pentru a fi pătruns, trebuie...