S-a spus mereu că îngerii sunt “dublul” ceresc al omului. Suntem mereu însoţiţi de “modelul” nostru, de portretul nostru îmbunătăţit. Şi suntem — sau, în orice caz, ar fi bine să fim — într-un dialog permanent cu posibilul acestui portret. Îngerul oferă fiecăruia din actele noastre reperul epurei lui, adică desenul lui ideal. Lângă fiecare “este”, îngerul aşază un “cum ar trebui să fie”. El conjugă neobosit, la optativ, curgerea vieţii noastre, aşa cum am face-o noi înşine dacă am fi în condiţia lui.
De acelaşi autor
Sku: AN111PLE
O călătorie spre un domeniu aflat în Scoţia, trăiri emoţionale deosebite, încercarea de a reaprinde iubirea în decorul frumuseţilor paşnice ale ţinuturilor din nord, fac din romanul IASOMIA SĂLBATICĂ o poveste profundă, încântătoare, scrisă cu multă sensibilitate.
La douăzeci de ani, Caroline Cliburn învaţă pe propria-i piele că viaţa trebuie totuşi privită cu chibzuinţă, fără a te înflăcăra atunci când mai degrabă e cazul să judeci la rece. Astfel, chiar în pragul măritişului, riscă o călătorie aventuroasă spre Scoţia, împreună cu mezinul Jody, în căutarea fratelui lor rătăcitor, Angus. Un peisaj care devine tot mai aspru şi mai glacial, cu fiecare milă străbătută pe un viscol târziu, este în consonanţă cu neliniştile lăuntrice ale Carolinei, graţie sensibilităţii cu care autoarea plasează un suflet încercat într-o natură dezlănţuită. Dar tocmai furtuna de zăpadă iscată pe neaşteptate în plină primăvară înseamnă pentru Caroline marea şansă de a găsi căldura iubirii alături de un tânăr scoţian însingurat, la rândul său aflat într-un moment de cumpănă.
Egocentrismul francezilor se vede cel mai bine în felul în care conduc maşina. Anarhia pune mâna pe volan şi adevăratul caracter al francezului iese la iveală. Regulile rutiere sunt considerate sugestii interesante, de care s-ar putea ţine seama dacă nu ai avea în minte lucruri cu mult mai importante. Francezul (şi franţuzoaica) de rând se aşează patriotic la volanul unui Peugeot, Citoren sau Renault, porneşte motorul, bagă în viteză şi apoi străbate de-a lungul şi de-a latul Europa ca şi cum ar fi pe moşia lui. Nu sunt numai şoferi proşti, ci de-a dreptul nesăbuiţi şi periculoşi.
Juan fără de ţară devine implicit o analiză spectrală a procesului de restructurare a datelor realului într-un plan ficţional, încărcat de întreg zbuciumul omului modern în căutarea unei identităţi incerte şi fisurate, dar nu mai puţin înfiorate de nostalgia unităţii pierdute.
Scrisul ei este strălucitor, necenzurat, senzual. Alături de ea, poţi redescoperi Parisul, frumuseţea lui, farmecul şi capcanele lui, cu un ochi hoinar, ochiul celuilalt, un străin căruia i-ar plăcea un răgaz de o clipă departe de mirosul exilului.
Cine oare nu are impresia, din când în când, că este nebun? De altfel, cine nu este? Eroul acestei cărţi crede că suferă de o nebunie cauzată de excesul de memorie. Victimă a repetate halucinaţii, el decide să meargă la psihanalist, pentru a se elibera de fantomele trecutului, care îl sufocă. Începe astfel un travaliu de confruntare cu trăiri obscure, traume teribile, istorii absurde. O aventură interioară susţinută atât de încercarea de a accepta trecutul, cât şi de certitudinea că iubirea poate vindeca rănile sufletului.
Devenit un clasic al literaturii japoneze, Junichiro Tanizaki este un scriitor în acelaşi timp excentric, înţelept şi subversiv. Povestitor subtil, a explorat în toate romanele sale imperiul tulbure al trăirilor omeneşti, zonele voluptoase şi incerte ale dorinţei, punctul fin de inflexiune al plăcerii şi suferinţei. Fascinaţia pentru modernitatea occidentală se îmbină cu o profundă atracţie pe care o exercită asupra lui tradiţia şi cultura japoneză. Citindu-i una dintre cărţi, Pasolini mărturisea cum a alunecat în vraja textului, simţindu-se dintr-o dată prizonier al unei nevăzute Circe. A fost nominalizat pentru Premiul Nobel, dar a murit cu 6 luni înainte de a i se acorda, în 1965. În 1949, a fost recompensat cu Japan’s Imperial Prize in Literature. Romanul a fost ecranizat de trei regizori japonezi, în 1964, 1983 şi 2006.
Cel de-al patrulea volum al memoriilor lui Nicolae Breban reuneşte evenimentele din perioada de după întoarcerea din exil, începând cu martie 1990. Scriitorul revine în ţară într-o perioadă caracterizată de transformări profunde în societate, descoperind „o splendidă «dezordine», o «vatră», un «jar politic şi civic» din care trebuia să se nască o «altă Românie» şi un real, nou spirit civic şi politic”, ocazie cu care constată însă că mulţi dintre prietenii săi s-au înstrăinat, „prinşi deodata în noul turbion al «afacerilor politice şi literare»”, preocupaţi acum de noile schimbări. Volumul este o frescă a societăţii româneşti politice şi culturale, precum şi a principalelor personaje care au avut un cuvânt de spus la acea vreme. Se distinge senzaţia de amărăciune încercată la constatarea faptului că scriitorii din vechea generaţie sunt marginalizaţi de tineri, optzeciştii şi generaţia ’90. Volumul se încheie cu două reflecţii asupra bătrâneţii şi destinului ce sintetizează şi reiterează condiţia scriitorului din vechea generaţie: „Noi, bătrânii, în societatea şi în mentalităţile de azi, suntem un fel de cetăţeni de categoria a doua, dacă nu un fel de paria! Aproape victime «ideale», în unele cazuri, şi acest cult al tinereţii ce exclude orice alt fel de valori, idealizând-o, îngrămădind asupra-i toate calităţile, este, cred, una din formele «ciclice» prin care o societatea civilizată «re-cade» într-un tip de primitivism… ”.
Neastâmpăr este o tulburătoare poveste de dragoste al cărei final tragic e sublimat prin transpunerea întregii naraţiuni într-un limbaj ce aminteşte de marea tradiţie clasică franceză.
Cartea lui Liviu Birsan este un roman-farsă, cu sugestii cinematografice, ceea ce-i conferă un ritm alert, care ţine trează atenţia cititorului. Interesul acestuia va fi sporit şi de trimiterile la societatea politică actuală, de personajele de un pitoresc extrem, de la „granguri” din Poliţie şi SRI, „masa electorală”, analişti politici până la candidaţi la Preşedinţie sau chiar preşedintele în exerciţiu, toţi sub nume fictive, dar caricaturizând personaje uşor de recunoscut. Toate construiesc un roman inedit, plin de ironie, dar, înainte de orice, scris cu mult talent şi excelent controlat de un autor ce pare foarte stăpân pe mijloacele sale artistice încă de la debut.
Recomandat de bookiseala.ro
