Frank Herbert – Canonicatul dunei

Canonicatul dunei este ultimul roman din seria Dune. În această carte, Frank Herbert se simte dator să-i lămurească pe aceia care îi vedeau pe evrei ca fiind strămoşii dârzului popor al deşertului că se înşeală. Rebecca, cucernica maică sălbatică, agentul providenţial care asigură salvarea conştiinţelor de pe Lampadas, pare să nu aibă alt rol în economia narativă decât acela de a lămuri cumva ceea ce nu sunt fremenii. În aceeaşi linie, a textelor ceva mai explicite decât cele din Împăratul-Zeu al Dunei, de pildă, se înscrie extraordinarul dialog dintre Lucilla şi Regina Păianjen, Preaonorata Mater care conducea hoardele Dispersiei. Structurat în două episoade şi dorindu-se o chintesenţă a principiilor care opun Centrul şi Emigraţia, acest dialog se constituie într-o meditaţie profundă asupra democraţiei de tip modern şi a avatarurilor sale. Multiplele posibilităţi de manipulare ale unui sistem democratic, diferenţa între reguli şi legi, birocraţia, ţapii ispăşitori, esenţa abstractă a statului, substanţa ipocrită a politicii, corupţia, compasiunea, grupurile de interese, instanţele juridice şi multe alte realităţi democratice sunt dezbătute şi criticate vehement de Frank Herbert. Pentru cititorul român, aceste fragmente au o semnificaţie de-a dreptul înfiorătoare, pentru că Frank Herbert reuşeşte că exprime în cuvinte puţine aspecte ale realităţii pe care le-a îmbrăcat şi tranziţia românească, pe care le conturează cu o exactitate în măsură să ne pună pe gânduri. Şi cel mai înspăimîntător lucru nu e acela că repetăm un joc politic arhicunoscut pentru democraţiile occidentale, ci acela că în 2003, acest text spune poate mai multe decît o făcea în 1996, cînd a apărut prima ediţie a acestei cărţi în Romînia. Frank Herbert dovedeşte prin aceste pagini că rămâne un maestru al analizei politice şi că esenţa de gazetar nu l-a părăsit nici măcar atunci cînd era în culmea gloriei literare. De acelaşi autor Copiii dunei Ereticii dunei Împăratu-l zeu al...

Frank Herbert – Dune

Frank Herbert şi-a plasat începutul acţiunii în momentul în care, în urma unor intrigi şi complicate politici de aliante, familia Atreides preia ca fief legal planeta deşertică Arrakis, Dune, singura sursă de mirodenie din Universul cunoscut. Toata lumea pare sa fie convinsă ca această cedare imperiala este doar o capcană, cu excepţia ducelui Leto Atreides, care îşi pune speranţe într-o alianţă cu fremenii, un enigmatic popor al deşertului. Plecarea de pe Caladan, planeta Atreizilor, este marcată pentru tânărul Paul Atreides, moştenitorul ducelui Leto, de întâlnirea cu o Cucernica Maica, o figura stranie care îl supune la o încercare simpla şi mortală. De acelaşi autor Ereticii dunei Împăratu-l zeu al dunei Copiii dunei Dune (Colecţia Adevărul) 2...

Frank Herbert – Împăratul-zeu al dunei

Împăratul-Zeu al Dunei este tipul de roman care poate genera lesne analize mai intinse decât el însuşi. Există replici ale personajului principal despre care se pot scrie cărţi întregi, există concepte, enunţate pe câteva pagini, care ar putea stârni volburi de polemici la scară planetară. Un exemplu al acestei extraordinare densităţi ideatice este jumatatea de pagină in care Frank Herbert reuşeşte să-şi strige umanismul robust şi practic şi să pună ântre paranteze existenţialismul în care se legană pretenţioasa literatură europeana a vremii. De acelaşi autor Canonicatul dunei Dune Mântuitorul...

Frank Herbert – Mântuitorul dunei

Dezinvoltura cu care Frank Herbert reuşeşte să se mişte în spaţiul complex al personalităţii mesianice lărgeşte orizontul iniţial al Dunei şi pune probleme pe care doar le enunţă, fără a-şi propune să le şi rezolve. Răstignit pe cruce, Iisus nu a regretat că se jertfeşte pentru poporul său. Paul Atreides are însă îndoieli. Moartea lui poate rezolva într-adevar o mulţime dintre problemele pe care apariţia sa în Univers le crease în urmă cu treizeci de ani. Are el voie să regrete? Iar dacă o face, nu cumva tocmai umanitatea lui îi diminuează meritele? Frank Herbert încearcă să răspundă într-un chip paradoxal la aceste întrebări, analizând tangenţial şi destinul celor mântuiţi. Fremenii şi-au găsit un mesia. Prorocirile s-au adeverit. Au devenit stăpânii planetei lor, ba chiar ai întregului Univers… Din păcate însă, tărâmul promis nu e nici pe departe atât de încântător pe cât au crezut. Fremenii sunt oamenii mirodeniei. Apa îi ucide, îi transformă. În lipsa constrângerilor extraordinare din vremurile trecute, natura umană răbufneşte şi la nivelul mentalului colectiv fremen. Locuitorii Dunei îşi dau seama că nu pot fi mântuiţi, ca poporul acela viteaz şi dârz care se ascundea printre dune şi cumpără discreţia Ghildei nu poate ajunge la tărâmul promis decât dacă acceptă să moară puţin, să se transforme. De aici şi până la încercarea de devorare a propriului zeu, prin desprinderea clerului de conştiinţa pe care trebuie să o slujească, e o cale scurtă, un drum străjuit de apariţia dogmelor, de interpretări eronate sau forţate şi care sfârşeste esenţialmente în constituirea unei clase de preoţi cu interese fundamental diferite de învăţăturile zeului ei. Acest mecanism subtil permite de altfel complotiştilor să aducă pe Dune o armă cumplită, menită iniţial să-l apere pe Muad’dib, dar care sfârşeşte prin a-l răni. De acelaşi autor Împăratu-l zeu al dunei Copiii dunei Ereticii...

Frank Herbert – Ereticii dunei

Seria Dune, alcatuită din şase volume, este una dintre cele mai elaborate şi mai realiste proze SF scrise vreodată. Lumea sa românescă aduce mai aproape de noi mii de ani de istorie, explorează profunzimea spiritului uman şi îmbină intrigi complexe cu veritabile lecţii de morală. Volumul iniţial, Dune, este primul roman care a primit şi Premiul Nebula (1965), şi Premiul Hugo (1966). De acelaşi autor Mântuitorul dunei Canonicatul dunei...