Daniel Silva – Asasinul englez

CopertaAsasinul englez este al doilea roman din ciclul de 9 cărti ce-l au în prim‑plan pe Gabriel Allon. Fostul agent Mossad este angajat de către un misterios bancher elveţian, căruia trebuie să-i restaureze un tablou. Numai că jobul va lua o întorsătură cu totul neaşteptată: angajatorul este mort, iar ceea ce pare să fi fost o colecţie impresionanta de Mari Maeştri a dispărut. Deşi anii petrecuţi în slujba Mossadului au trecut de mult, Allonse teme că impli­carea sa în descoperirea cadavrului nu va fi bine văzută de autorităţile elveţiene, drept care încearcă să părăsească ţara. Este prins şi acuzat nu numai de uciderea bancherului Augustus Rolfe, dar şi de asasinarea palestinianului Ali Hamidi, în urmă cu 25 de ani, pe teritoriul elveţian. Din această clipă, Allon nu-şi mai poate nega trecutul, şi îşi foloseşte întreaga experienţă pentru a scăpa din mâinile acuzatorilor şi pentru a dezlega misterul.

„Cei care se pricep spun că avem de-a face cu noul John Le Carre.” (Chicago Sun-Times)
„Unul dintre cei mai buni tineri autori de thriller ai momentului.” (Washington Post)
„Un thriller complex, bogat în amănunte istorice, inteligent.” (Denver Post)
„Daniel Silva ne demonstrează că acest gen de roman este mai mult decât entertainment.” (Miami Herald)

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *