Daniel Keyes – Flori pentru Algernon

1Supuşi împreună experimentului, şoarecele Algernon şi omul Charlie vor trăi, fiecare în felul său, excepţionalul situaţiei de a vedea lumea printr-un alt coeficient de inteligenţă, suportând consecinţele nebănuite ale noii stări de fapt. O carte provocatoare şi emoţionantă, care pledează pentru supremaţia sufletului în faţa minţii, oricât de remarcabilă ar fi aceasta din urmă.

Romanul Flori pentru Algernon, apărut în 1966 şi premiat în acelaşi an cu Nebula Award, a fost scris ca urmare a succesului înregistrat de nuvela omonimă publicată în 1959 şi încununată cu Hugo Award în anul 1960.

Tema cărţii a prins contur cu paisprezece ani înainte de scrierea nuvelei Flori pentru Algernon, fi ind inspirată de numeroase evenimente din viaţa lui Keyes, despre care autorul relatează în lucrarea autobiografi că Algernon, Charlie and I: A Writer’s Journey (2000).

Romanul Flori pentru Algernon a fost tradus în numeroase limbi, a fost studiat în şcoli şi universităţi din întreaga lume, a fost înregistrat pe casete audio (în lectura scriitorului), a avut o versiune cinematografi că (al cărei actor principal, Cliff Robertson, a primit Oscarul pentru cea mai bună interpretare masculină) şi mai multe adaptări pentru televiziune şi teatru.

Order Flori pentru Algernon Preţ @ RON29,90

Adauga in cosul de cumparaturi.

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *